Data publicării:

Mircea Geoană: Rusia nu are resursele militare necesare pentru a intra în Transnistria

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook Mircea Geoana
Foto: Facebook Mircea Geoana

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit la Antena 3 despre ultimele evenimente petrecute în Transnistria, referindu-se la provocările rusești ca fiind imposibil de materializat, în având în vedere resursele militare pe care Kremlinul le are la dispoziție.

Alegeri prezidentiale 2024

„Vedem declarațiile comandanților militari ruși care indică păstrarea intențiilor de a ocupa întreg sudul Ucrainei, deci inclusiv Odesa și eventual de a avea un coridor terestru și către Transnistria. În schimb, nu vedem resursele militare pe care Federația Rusă să le aibă la dispoziție pentru îndeplinirea unui astfel de obiectiv.”

„Deci, este foarte posibil ca obiectivul să rămână undeva ca un obiectiv declarativ, dar nu vedem astăzi resurse suficiente militare din partea Rusiei pentru a intra într-o fază și mai complicată a acestui război.”

„Probabil că este și o dimensiune tactică de a bloca forțele ucrainene din apropierea Odesei. Este probabil și un element de presiune psihologică asupra populației din Ucraina dar și din Republica Moldova.”

„Cu privire la aceste incidente din Transnistria, nu avem informații complete, dar primele indicii arată mai degrabă o formă de dezinformare tipică propagandei rusești care înscenează un incident pentru a avea după aceea un eventual pretext pentru alt tip de acțiuni.” 

„Repet, din punct de vedere a capacității militare a Rusiei, nu vedem astăzi resurse disponibile pentru o operațiune și mai amplă către Odesa și Către Transnistria.”, a declarat Mircea Geonă la Antena 3.

Maia Sandu: Au fost mai multe alerte cu bombe în școli și în instituții medicale

 

„Pe durata a mai multor săptămâni au fost mai multe alerte cu bombe în școli și instituții medicale. Au urmat exploziile de ieri și azi. Autoritățile R.Moldova urmăresc cu precauție și vigilență evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol.”

„Analizele noastre la această oră arată că există tensiuni între diferite forțe din interiorul regiunii, interesate de destabilizarea situației. Acest lucru vulnerabilizează regiunea transnistreană și crează riscuri pentru R.Moldova. Condamnăm orice provocări și tentative de a atrage R.Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară.  Chișinăul insistă în continuare asupra soluționării pașnice a conflictului transnistrean”, a declarat Maia Sandu.

„Vom lua toate măsurile necesare pentru prevenirea unor escaladări pentru întărirea securității statului și protejarea cetățenilor noștri. Trebuie să fim calmi, să ne informăm din surse sigure și să evităm distribuirea informațiilor false”.

„Atenționăm pe cei care vor acționa în detrimentul stabilității în societate și siguranței cetățenilor. Instituțiile statului vor acționa prompt pentru a opri orice tentativă de acest gen. Aceste tensiuni se întâmplă pe teritoriul necontrolat de-facto de către autoritățile de la Chișinău. Dar acest teritoriu este al R.Moldova, iar acolo locuiesc cetățenii noștri”..

„Rămânem deschiși să continuăm dialogul pentru soluționarea conflictului din regiune într-un mod pașnic, negociat pe cale diplomatică”, a mai spus lidera de la Chișinău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel