Mircea Geoană, postare despre finala Ligii Campionilor dintre Manchester City şi Inter Milano. A adus aminte de finala câştigată de Liverpool cu Milan, tot la Istanbul
Mircea Geoană a făcut o postare despre finala Ligii Campionilor.
"După 18 ani de la una dintre cele mai electrizante finale UEFA Champions League din istorie, celebrul "comeback" de la 3-0 al celor de la Liverpool, în fața lui AC Milan, eveniment ce a adus trofeul pe Anfield, cea mai prestigioasă competiție fotbalistică se întoarce la Istanbul.
Același stadion îi găzduiește pe finaliști, printre care se numără o altă echipă din Milano, de data aceasta Internazionale. La polul opus, găsim tot o echipă din Anglia, Manchester City.
Indiferent dacă la final Istanbulul se va îmbrăca în negru-albastru sau în alb-bleu, sigur finala va fi la fel de memorabilă ca cea din trecut", a scris Mircea Geoană pe Facebook.
Inter Milano nu e favorită, dar nu se dă bătută
Chinezul Steve Zhang, preşedintele clubului Inter Milano, a declarat vineri că echipa italiană nu se teme de Manchester City, contra căreia va juca sâmbătă în finala Ligii Campionilor la fotbal, pentru că nu se predă în faţa echipelor puternice, transmite EFE.
Respect profund City, este o echipă magnifică. Dar avem calitatea de a le face faţă. În ultimii ani, cu cât ştacheta a fost ridicată mai sus de rivalii noştri, cu atât am avut performanţe mai bune. Inter nu se dă bătută în faţa echipelor puternice, a declarat oficialul chinez pentru Gazzetta dello Sport.
Zhang, care la 26 de ani a devenit în 2018 cel mai tânăr preşedinte din istoria lui Inter, va asista la prima sa finală din Liga Campionilor, trofeu pe care nerazzurri l-au câştigat ultima oară în 2010.
M-am gândit de multe ori cum ar fi să câştig Liga Campionilor. Dar chiar şi să visez c-o câştig mi s-a părut imposibil... Acum că suntem în finală, totuşi, toţi cei de la club au o dorinţă incredibilă de a încerca. Cum a spus antrenorul Inzaghi: 'nu ne este frică, vrem doar să jucăm această partidă', a adăugat Zhang, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News