Mircea Geoană, discurs politic incendiar. ”Viitorul României a intrat în criză de timp. Părem bântuiţi de pesimism şi abandon”

Mircea Geoană, consideră că ”viitorul României a intrat în criză de timp”, considerând că ar trebui ca ”liderii să fie cu adevărat independenţi de interesele înguste de partid şi total dedicaţi marilor interese naţionale ale ţării”.

Secretarul general adjunct al NATO a ținut, astfel, un discurs incendiar la Muzeul Crişurilor din Oradea, afirmând: ”Viitorul României a intrat în criză de timp. De zeci de ani pluteşte în ceaţă, se împleticeşte în vorbele politice şi cam atât. Viitorul României trebuie reproiectat pe baze reale, pe nevoi concrete (...), trebuie proiectat inginereşte, cu rigla şi compasul, cu aparatură aplicată, cu luciditate şi, da, cu o bună cunoaştere a materiei.

Care sunt ingredientele care definesc o naţiune de succes de-a lungul veacurilor şi, mai ales, în acest moment fără precedent în istoria umanităţii? Aş avea cinci astfel de precondiţii ale succesului, un ghid şi o busolă în vremuri de mare transformare.

În primul rând, existenţa unei viziuni. O idee centrală de organizare a societăţii, sublimată în normele formale şi informale ale Contractului politic, economic şi social între Stat şi Cetăţean şi între cetăţenii acelei societăţi. Dincolo de principiile fundamentale ca libertatea, drepturile omului, democraţia şi domnia legii, fiecare societate democratică aduce cu sine o permanentă tensiune şi negociere între valorile de libertate şi egalitate, eficienţă şi comunitate, echilibrul atins într-un anumit moment reprezentând busola morală şi contractul politic şi moral al acelei societăţii.

În al doilea rând, existenţa sau inexistenţa instituţiilor politice şi economice, de a căror calitate depinde performanţa oricărei naţiuni. Calitatea leadership-ului politic, capacitatea acestuia de a conduce, în timp de criză sau conflict, de a analiza şi croi viitorul, capabil să mobilizeze încrederea cetăţenilor, respectul, admiraţia sau teama celorlalţi.

În al treilea rând, capacitatea de a inova permanent, de a anticipa şi a transforma din mers mecanismele care guvernează economia, politicul şi societatea, atunci când – cum este cazul acum! – acele modele îşi ating limita şi încetează să mai genereze progres, securitate şi prosperitate.

În al patrulea rând, o puternică cultură naţională, identitară şi comunitară, bazată pe patriotism, solidaritate şi rezilienţă societală – valorile pe care se clădesc toţi ceilalţi factori obiectivi care contribuie la puterea, prosperitatea unei naţiuni: populaţie, teritoriu, economie, forţă militară sau tehnologică. O ancoră pentru vremuri de furtună şi o fundaţie solidă pentru vremuri de construcţie.

În al cincelea rând, nivelul de educaţie şi sănătatea fizică şi morală a naţiunii – condiţiile sine qua non ale însăşi capacităţii de supravieţuire a acesteia. Cimitirul popoarelor dispărute în istorie este mai aglomerat decât ne-am imagina. Ca oamenii, naţiunile au un ciclu de geneză, de formare, de expansiune şi afirmare, de platou şi, inevitabil, de declin. Pentru un popor vechi şi o naţiune tânără – cum sunt românii, cum e România – o întrebare firească se impune: unde suntem în acest circuit al naţiunilor prin istorie? Încă în afirmare, pe platou sau deja în declin?

Am vorbit şi scris de multe ori despre Paradoxul Românesc, tensiunea permanentă între uriaşul talent şi potenţialul naţiunii noastre şi uriaşa frustrare de a nu fi capabili să ni le punem în valoare, între capacitatea formidabilă de a ne adapta celor mai potrivnice circumstanţe şi dificultatea de a lucra în echipă, de a ne canaliza energiile în direcţia interesului general şi nu doar a celui individual. Şi – culmea paradoxului! – mulţi dintre noi, dintre cei tineri, să-şi găsească mai uşor rostul printre străini decât printre ai noştri, acasă.

Nu există o fatalitate sau un parcurs predeterminat în viaţa naţiunilor – unele programate să reuşească şi altele blestemate să eşueze. Factorul care face diferenţa este voinţa poporului de a progresa, de a progresa permanent, şi capacitatea liderilor de a inspira încredere şi ambiţie şi de a mobiliza sau remobiliza energiile latente care există în fiecare naţiune. Si, da, î combinaţie cu un pic de noroc istoric şi geopolitic”.

În continuare, Mircea Geoană a declarat: ”Ne aflăm acum, în sfârşit, în tabăra cea bună, în tabăra democraţiilor occidentale şi a lumii democratice, în NATO şi UE. De ce părem atunci să ne fi pierdut busola şi suflul? În ceea ce putem defini, fără îndoială, cel mai bun moment al istoriei. În loc de entuziasm şi mânaţi de ambiţie, părem bântuiţi de pesimism şi abandon.   

În momente de cumpănă, pentru a ne regăsi energia şi entuziasmul, trebuie să ne întoarcem la sursă, la începuturile ideii naţionale, şi să vedem cum putem să scriem, împreună şi din nou, un capitol al devenirii noastre naţionale, o viziune pentru şi dincolo de secolul XXI (...)”.

Păstrarea unităţii naţiunii şi recuperarea decalajelor de dezvoltare, pilonii oricărui proiect de ţară

Proiectul naţional românesc are aceleaşi două mari componente care traversează ca un fir roşu întreaga istorie modernă a României: păstrarea unităţii întregii naţiuni române – atât acasă, dar şi cea răspândită în toată lumea, din Basarabia, Bucovina de Nord şi Maramureşul istoric, până în cele mai îndepărtate colţuri ale Europei, Americii şi Australiei – şi recuperarea definitivă a decalajelor de dezvoltare faţă de Occidentul avansat, prin realizarea unui adevărat Salt Istoric către statutul de ţară dezvoltată, prosperă şi influentă, în centrul şi nu la periferia Europei”.  

Frica de viitor, a subliniat Mircea Geoană, înlocuieşte la noi foamea de viitor, apanajul oricărei naţiuni care priveşte înainte. E nevoie de curaj, a mai spus românul aflat astăzi în funcţia de Secretar General Adjunct al NATO, şi de responsabilitate. Curajul de a “regândi din temelii statul român şi responsabilitatea în funcţiunea publică (…). Liderii să fie cu adevărat independenţi de interesele înguste de partid şi total dedicaţi marilor interese naţionale ale ţării. Să promovăm meritocraţia la fiecare nivel, să irigăm political cu nouă resursă umană competentă şi să recircule talentul între politic, sectorul privat şi mediul academic”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News