Data publicării:
Mircea Diaconu: Sunt vinovat că vă scriu mai rar decât mi-aș dori
Mircea Diaconu a împărtășit cu prietenii virtuali mai multe întâmplări de la Bruxelles.
VEZI ȘI: Chirieac îl face de râs pe Săftoiu, cu ușa de la frigider
Marele actor a povestit despre un bărbat din Constanța care stătea pe la poarta Parlamentului și dorea să vorbească doar cu el și cu nimeni altcineva.
"Da, aveți dreptate, în primul rând pentru că dumneavoastră întotdeauna aveți dreptate. Sunt vinovat că vă scriu mai rar decât mi-aș dori. Mă tem însă că dacă vă scriu despre tot ce se întamplă pe aici v-aș cam plictisi pentru că în cea mai mare parte sunt lucruri de uzură, și aștept întâmplări sau povești care chiar să vă intereseze. Vestea bună este că s-au adunat câteva. De pildă, ieri, a avut loc un maraton de ședinte al comisiei pentru cultură și educație în timp ce afară mă aștepta, la poartă parlamentului, un om din Constanța dormind în stradă de vreo două săptămâni , timp în care eu eram la Strasbourg sau în țară, și el, întrebat de serviciul de securitate al Parlamentului, le spunea că vrea să vorbească doar cu mine. Ei, în tot acest timp, eu, în prezidiul comisiei CULT, trebuia să fac față, în timp ce Ondina ( asistenta mea care dacă Doamne ferește se îmbolnăvește se blochează biroul de la Bruxelles iar eu rămân blocat între etaje, că încă mă rătăcesc în clădire) venea să îmi spună că omul din Constanța face presiuni la poartă", scrie Mircea Diaconu.
Filmul european în era digitală
În plus, actorul a povestit și despre filmul european în era digitală, un subiect despre care a discutat cu mai mulți colegi deputați. Mircea Diaconu le-a vorbit despre cinamatografie, un domeniu care pur și simplu îl definește.
"Ei bine, cred că m-am descurcat destul de bine pentru că se vorbea despre filmul european în era digitală. Interesul tuturor era enorm, m-am putut implica și am avut senzația că l-am convins pe raportorul principal, domnul Wenta, deputat din Polonia, și cu care o să am mai multe discuții private, și pentru că și eu sunt raportor din partea ALDE pe acest dosar. Vă dați seama că este un subiect care mă doare și dacă în final aș reuși să mă fac util măcar în acest domeniu, cred că a meritat tot chinul și tot ce am pătimit până a ajunge aici. Pentru că soluția în care cred este extinderea pe toate căile a difuzării, ceea ce înseamnă că filmul din oricare dintre tările noastre trebuie să capete statut de "film european", prin deschiderea piețelor naționale iar barierele de limbă trebuie să dispară prin subtitrare și nu prin dublare, deci cu costuri minime.
Și cu toții au fost de acord că trebuie reînviată funcția de socializare a cinematografului, mai ales în localitățile mici. Sunt o mulțime de amănunte în care nu am să intru dar, întelegeți-mă, asta este viața mea, așa le-am și spus. "Cinematograful este viața mea", și am avut ieri senzația că pasiunea cu care le-am vorbit i-a activat pe mulți dintre colegii mei deputați. Asta a fost doar o deschidere a subiectului, are implicații foarte multe și o să vă țin la curent pe traseu, mai ales că, văzând privirea disperată a Ondinei, ne-am grăbit tot biroul afară, la poarta parlamentului unde ne aștepta bărbatul din Constanța", a scris Mircea Diaconu pe blog.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News