Data actualizării:
Data publicării:

Mircea Diaconu, solicitare către GUVERN. Ce se pune la cale?

Autor: Catalina Burghelea | Categorie: Cultura
WhatsApp

Europarlamentarul Mircea Diaconu solicită Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții (CNI), și Primăriei Municipiului Constanța, să nu demareze lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța fără actualizarea și finalizarea studiilor necesare unei renovări adecvate a clădirii.

Europarlamentarul Mircea Diaconu solicită Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții (CNI), și Primăriei Municipiului Constanța, să nu demareze lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța fără actualizarea și finalizarea studiilor necesare unei renovări adecvate a clădirii. În consecință, deputatul propune extinderea acordului privind transferul de responsabilitate pentru lucrările de proiectare și construcție a Cazinoului pentru a permite detalierea prealabilă a lucrărilor și a evita, astfel, încă un eșec în ceea ce privește restaurarea monumentelor istorice din România.

Respectivul acord este valabil până la începutul anului 2019, iar informațiile referitoare la starea clădirii și la măsurile necesare pentru luarea de decizii credibile pe termen lung nu sunt suficient detaliate, aceasta fiind una dintre concluziile raportului tehnic și financiar redactat și făcut public recent de Europa Nostra, principala organizație de patrimoniu din Europa, și de Institutul Băncii Europene de Investiții.

"Cazinoul nu a mai fost renovat din anii ’80. Fac și eu, la fel ca mulți alții, presiuni pe acest subiect, de ani de zile. Am participat, în luna iunie, la vizita de lucru de la Constanța a experților de la Europa Nostra și de la Banca de Investiții. Aș fi cel mai fericit dacă lucrările pentru restaurarea Cazinoului ar începe mâine, dar numai în condițiile în care este recunoscută natura complexă a restaurării și modernizării acestei clădiri. Cum să nu implici experți Art Nouveau în restaurarea celui mai cunoscut edificiu Art Nouveau din România? Cum să te apuci de restaurare fără să cunoști scopul și modul de folosință a clădirii în final?"

Raportul Europa Nostra atrage atenția asupra faptului că lipsa de informații face dificilă estimarea costurilor lucrărilor și nu oferă nicio garanție în ceea ce privește restaurarea cu succes a acestui monument istoric. «Din păcate, ne-am obișnuit cu "merge și așa"... Continuând seria restaurărilor de fațadă și a mutilării patrimoniului nostru național, vom ajunge să trăim într-o țară tot așa, de fațadă...», a menționat eurodeputatul.

La începutul anului 2018, Cazinoul din Constanța a fost înscris de Europa Nostra și Institutul Băncii Europene de Investiții pe lista celor mai periclitate situri din Europa în 2018 (7 Most Endangered). Restaurarea Cazinoului și transformarea acestuia în centru cultural și motor de dezvoltare pentru Marea Neagră și Dobrogea a fost inclusă de Mircea Diaconu în propriul proiect, lansat tot în acest an la Constanța, acesta prevăzând organizarea unei rețele naționale de centre culturale și de cercetare, care să studieze, expună, dezbată și promoveze repere ale civilizației din spațiul românesc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel