Mircea Diaconu: Miercuri, mă vaccinez cu soția mea. Cred în acei doctori, până la Dumnezeu cred!
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Mircea Diaconu se va vaccina
Mircea Diaconu se va vaccina
Mircea Diaconu se va vaccina în cursul zilei de miercuri.

„Relația doctor - pacient. Eu am doctorul meu și mă duc să-l întreb pe el în primul rând. Mă duc la un medic anume. Soția mea, care a avut niște probleme, are niște medici și i-am întrebat pe ei. Eu cred în acei doctori, până la Dumnezeu cred! Relația mea ca cetățean, ca pacient cu medicul este totală. Am încredere!”, a spus Mircea Diaconu, luni seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii lui Mihai Gâdea.

„Cred în conștientizarea generală - și cred că deja funcționează, sunt 11 luni de când vedem că se moare în jurul nostru. Te duci și îi întrebi pe cei în care ai încredere și iei decizia. Și aici venim într-o realitate. Fiecare om are dreptul să citească, să informeze, să întrebe, să decidă el. (...) Decizia e a mea! Miercuri, mă vaccinez cu soția mea”, a anunțat Diaconu.

„Gândește cu capul tău, întreabă oamenii în care ai încredere și în primul rând întreabă-l pe medicul în care ai încredere”, a adăugat acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel