MIRCEA BĂSESCU, zi decisivă privind eliberarea condiționată
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Magistrații Tribunalului Constanța urmează să se pronunțe, luni, privind  contestația procurorilor DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu din penitenciarul Poarta Albă, decizia fiind definitivă.

UPDATE:  Mircea Băsescu primește o nouă lovitură de la magistrații Tribunalului Constanţa. Aceștia au hotărât să amâne cu o săptămână pronunţarea în cazul eliberării sale condiţionate.

Procurorii DNA au contestat pentru a treia oară decizia Judecătoriei Medgidia după ce, tot de trei ori, instanța de fond a admis solicitarea Comisiei de liberări condiționate din Penitenciarul Poarta Albă de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu. Primele două contestații, din noiembrie 2016, respectiv februarie 2017, au fost acceptate de Tribunalul Constanța, urmând ca mâine să o judece pe a treia. În ultima motivare, din 19 iulie, a hotărârii prin care a decis eliberarea lui Mircea Băsescu, Judecătoria Medgidia a reținut că "deținutul a executat fracția prevăzută de lege și că propunerea formulată de Comisia pentrui individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Poarta Albă este intemeiată și va fi admisă".

În aceeași motivare, se arată că în ședința de judecată, procurorul DNA, a cerut respingerea propunerii de liberare condiționată. "Arată că liberarea condiționată are caracter facultativ și nu reprezintă un drept care trebuie valorificat de indată ce fracția de pedeapsă a fost executată, având în vedere și faptul că, în concret, executarea pedepsei a început acum un an de zile, respectiv la data de 16 06 2016 și urmează să expire la 16 06 2019. Raportat la pedeapsa stabilită de către instanța judecătorească, cuantumul efectiv executat și conduita condamnatului în acest interval de timp, consideră că nu este probată suficient capacitatea efectivă a condamnatului de a se reintegra licit în societate".

La rândul lui, Mircea Băsescu, având cuvântul, "a arătat că în cei doi ani în care a fost arestat a făcut eforturi să fie disciplinat, a formulat cereri să iasă la muncă, a prestat activități lucrative dar în urmă cu două luni (luna mai când a fost operat pe cord deschis, sub pază) fost declarat inapt din punct de vedere medical pentru muncă , a primit recompense și a participăat a toate activitățile educaționale".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel