• Mircea Badea, bulversat de o rusoaică bogată: ”Mi s-a prăbușit universul”. Ce mesaj i-a dat pe Instagram
Mircea Badea a mărturisit că a fost bulversat complet de o rusoaică bogată, după o postare a acesteia pe reţelele sociale.
"Eu v-am tot prezentat o doamnă din Rusia, Irina Cerutti o cheamă. Dânsa locuieşte, firesc, în Elveţia, ca orice rusoaică extraordinar de bogată. Asta formal, că dânsa se duce în Elveţia să îşi schimbe hainele, deşi nu e nevoie, că îşi cumpără haine de pe oriunde se duce.
V-am arătat imagini astă vară, de când dânsa era pe un iaht, apoi s-a dus nu ştiu pe unde, v-am tot arătat. Dânsa e într-o eternă vacanţă. De ceva vreme, normal, dânsa e în Dubai, că unde să te mai duci? Nu? Corect, corect!
Dânsa stă la Burj al Arab, sigur, că dacă tot ai bani şi te duci în Dubai, sunt câteva locuri unde să te cazezi. Dar ca să fie mai tradiţional, aşa, s-a dus la Burj al Arab. Dar de ce m-a bulversat? Dânsa zice aşa: 'Good morning', scrie şi în engleză.
Şi zice 'de fapt noi ne gândeam să stăm în Dubai pentru 2 săptămâni şi după să zburăm în Maldive'. Ceea ce e corect, că dacă tot eşti în Dubai şi nu te aşteaptă serviciul, nu ai nicio altă treabă, ce zici? De aici din Dubai, cât mai facem până în Maldive? 4 ore. Păi hai să zburăm în Maldive", a declarat Mircea Badea la Antena 3.
Momentul care l-a bulversat pe Badea: "Mi-a dat cu nt"
"Dar, aici m-a bulversat şi încep să sufăr. 'Dar nu am putut găsi un zbor direct de la Male la Zurich'. Male fiind în Maldive, unde e aeroportul. Nu ştiu cum se pronunţă, Male se scrie, Male citesc. Aici m-am blocat. Nu a putut să găsească zbor direct de la Male la Zurich. 'Aşa că am stat în Dubai'. Dânsa e şi cu copilul, care are două luni.
Mie aici mi-a dat cu nt. Cum adică, dânsa nu a găsit zbor? Dânsa nu zboară cu avion privat? Băă, nimic din lifestyle-ul dânsei, pe care vi l-am împărtăşit ca să vedem cum mai trăieşte lumea pe planetă, nu mi-a... Adică cum, zboară cu avion de linie, cum m-aş duce eu de exemplu sau orice alt pârlit? Cum aşa? Chiar dacă ar zbura la business. Aici mi-a dat cu nt. La ce lifestyle are duduia... Eu am zis, conform calculelor mele, că nu poate cheltui pe lună, sub nicio formă, fără cumpărături, doar din hoteluri şi mese şi astea, iahturi, etc, mai puţin de 200.000 euro. Cam atât am apreciat eu. Acum mi-a dat cu nt. Băă, săracii zboară cu avioane de linie, bogaţii cu avion privat. Chiar dacă nu ai tu avion privat, că nici nu trebuie să ai, închiriezi. Cât poate să coste un zbor din Maldive în Zurich, cu avion privat. Depinde şi de avion, dar să zicem că e familia numeroasă. Să zicem 50.000-60.000 de euro. Nu ai banii ăştia?
I-am scris pe instagram, am întrebat dacă nu zboară privat. Aştept să îmi răspundă. Mi s-a prăbuşit universul, cumva. Să renunţi tu, la câţi bani ai, să te mai duci în Maldive, doar pentru că nu e zbor direct? Păi ia avionul privat", a mai spus Mircea Badea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News