Data publicării:

Minivacanţa de Sfânta Maria. Peste 21.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri, la datorie

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Peste 21.000 de poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri vor acţiona zilnic, de joi până duminică, pentru menţinerea unui climat normal de ordine publică, gestionarea în bune condiţii a evenimentelor cu număr mare de participanţi, intensificarea măsurilor în zona frontierei, dar şi eficientizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă.

"1.250 de poliţişti rutieri se vor afla în fiecare zi în stradă şi vor acţiona cu cele 300 de aparate radar pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, pentru creşterea gradului de fluidizare a traficului şi pentru a preveni producerea unor accidente rutiere grave. Aceştia vor beneficia şi de sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie care va acţiona cu aeronavele ce vor survola cele mai aglomerate trasee", a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Georgian Drăgan.

Potrivit acestuia, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus dislocarea unor forţe pe autostrăzile A2 şi A4 pentru asigurarea unei intervenţii rapide în situaţia producerii unor accidente rutiere, întrucât se aşteaptă valori crescute ale traficului.

"Peste 4.600 de pompieri şi paramedici vor fi la datorie şi vor acţiona cu cele 3.000 de mijloace pentru asigurarea unei intervenţii rapide în situaţii de urgenţă. Cele 285 de echipaje SMURD de pompieri vor asigura intervenţia şi acordarea primului ajutor calificat la faţa locului, vor beneficia de cele 31 de unităţi şi opt ambulanţe de terapie intensivă şi de cele 40 de mijloace pentru transportul persoanelor şi victimelor multiple", a mai spus Drăgan.

El a precizat că Inspectoratul General pentru Aviaţie va acorda sprijin prin cele zece aeronave - şapte pentru intervenţii în situaţii de urgenţă medicale, iar celelalte vor deservi alte structuri MAI.

Vor avea loc 700 de manifestări

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne a menţionat că, în această perioadă, vor avea loc 700 de manifestări religioase, cultural-artistice, ceremonii militare şi sportive.

"Cele mai multe evenimente publice, peste 300, vor avea loc joi, 15 august, cu ocazia sărbătorii creştin-ortodoxe 'Adormirea Maicii Domnului', când este celebrată şi Ziua Marinei Române. Manifestări religioase de amploare vor fi organizate la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, unde se estimează participarea a aproximativ 75.000 de persoane. De asemenea, se preconizează participarea a aproximativ 5.000 de persoane la ceremoniile care vor avea loc la Mănăstirea Brâncoveanu din localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, şi la Mănăstirea Curtea de Argeş, din judeţul Argeş", a spus Georgian Drăgan.

Totodată, sunt aşteptate valori crescute ale traficului rutier, inclusiv în punctele de trecere a frontierei, astfel că au fost dispuse măsuri de suplimentare a efectivelor care îşi desfăşoară activitatea în aceste locuri. "4.000 de poliţişti de frontieră vor acţiona permanent pentru a asigura un timp de reacţie mai rapid", a afirmat Drăgan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel