Minivacanţa de Paşte. Cât sunt dispuşi românii să cheltuie
Românii sunt dispuşi să cheltuiască între 200 şi 400 lei de persoană pentru o mini-vacanţă de Paşte.
Românii care nu au avut vouchere de vacanţă sunt dispuşi să cheltuiască între 200 şi 400 lei de persoană pentru o mini-vacanţă de Paşte, majoritatea alegând în acest an destinaţii autohtone în detrimentul marilor capitale europene, se arată într-un studiu realizat de un portal de rezervări online, remis vineri Agerpres. În topul preferinţelor de călătorie se numără Transilvania şi satele din Bucovina (33,7%), Delta Dunării (13,7%) şi litoralul românesc (11,6%), potrivit unui studiu realizat de platforma de rezervări hoteliere HotelGuru.ro.
La vacanţa de Paşte se adaugă şi ziua liberă de 1 Mai, motiv pentru care numărul rezervărilor a crescut în această perioadă, afirmă hotelierii. Aproximativ 40% dintre respondenţi au declarat că au folosit vouchere de vacanţă pentru această mini-vacanţă, profitând de ultimele săptămâni în care pot fi utilizate, susţine HotelGuru.ro.
Ce au declarat repondenţii
Aproape 80% dintre respondenţi au declarat că vor încerca să se încadreze în suma de 200 lei/zi de persoană, în timp ce 17,9% au apreciat că se vor încadra în 300 de lei de persoană, pe zi. Doar 5% dintre respondenţi au declarat că vor cheltui până la 400 lei / zi, de persoană, în vacanţa de Paşte.
Românii care au participat la studiu vor pleca în concediu cu familia, inclusiv cu copiii (43,2%), iar 37,9% dintre respondenţi aleg să meargă în cuplu sau cu prietenii. 32,6% dintre românii care au răspuns chestionarului online îşi vor petrece sărbătorile Pascale acasă, motivul principal fiind bugetul redus (43,8%), dar şi pentru a petrece sărbătorile acasă cu familia (39,1%) sau pentru că nu au zile libere (17,2%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News