Data publicării:

Ministrul Toader, declarații la un eveniment cheie: Ni s-a spus că...

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Tudorel Toader
Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, că tendinţa de scădere a numărului deţinuţilor nu se datorează atât adoptării legii recursului compensatoriu, ci în primul rând modului în care legiuitorul „a schimbat politica penală de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional”.

„Trendul populaţiei penitenciare ni s-a spus că e în scădere, în opinia şi convingerea mea nu se datorează atât faptului că s-a adoptat legea privind recursul compensatoriu, eu cred că se datorează în primul rând modului în care legiuitorul penal şi-a schimbat politica penală de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi anume trecerii de la Codul penal din '68 cu multele modificări până în februarie 2014, unde era o politică penală preponderent represivă, cu pedepse mari. Noul Cod penal din februarie 2014 a adoptat o politică penală cu puternice accente preventive, pe reeducare şi reintegrare socială a celor care au comis infracţiuni”, a spus Tudorel Toader la un eveniment la care s-au prezentat rapoartele de activitate ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Direcţiei Naţionale de Probaţiune.

A menţionat că la nivelul Ministerului Justiţiei să află în transparenţă decizională, înscrisă pe SEAP, o licitaţie prin care urmează să se achiziţioneze cabine pentru instanţe, care permit audierea deţinuţilor prin videoconferinţă, evitând riscurile transportului şi cheltuielile de deplasare.

De asemenea, a declarat că are în vedere consolidarea statutului poliţiştilor de penitenciare. „Avem în vedere respectarea şi realizarea obiectivelor din foaia de parcurs pe care am prezentat-o (...) la CEDO pe de o parte, la grefa CEDO, pe de altă parte, foaie de parcurs care cuprinde aproape în egală măsură activităţile, graficul activităţilor pe care le avem de realizat în vederea îndeplinirii cerinţelor hotărârii pilot referitoare la condiţiile de detenţie (...). Avem în vedere adoptarea Strategiei naţionale de probaţiune, iar la ultima şedinţă de Guvern de săptămâna trecută Ministerul Finanţelor a fost împuternicit prin memorandum să negocieze acel împrumut de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare cu o sumă semnificativă de 177 de milioane de euro, la care se adaugă 45 de milioane de euro contribuţia statului român”, a afirmat ministrul Toader.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel