Data publicării:

Ministrul Sănătăţii devine membru permanent al CSAT

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
CSAT
CSAT

Propunerea legislativă prin care ministrul Sănătăţii devine membru permanent al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, termenul de dezbatere şi vot final stabilit pentru 4 mai fiind depăşit.

Comisia pentru apărare a Camerei propunea raport de respingere pentru acest proiect, însă acesta nu a mai fost luat în considerare în condiţiile adoptării tacite a actului normativ.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul democrat-liberal Dan Zătreanu şi prevede modificarea Legii 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, astfel încât din CSAT să facă parte şi ministrul Sănătăţii, pe lângă ministrul Apărării Naţionale, ministrul Administraţiei şi Internelor, cel al Afacerilor Externe, ministrul Justiţiei, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de afaceri, ministrul Finanţelor publice, directorul SRI şi cel al SIE, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.

Decizia finală va reveni Senatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel