Ministrul polonez al Sporturilor, Witold Banka, confirmat oficial drept viitorul preşedinte al Agenţiei Mondiale Antidoping
Ministrul polonez al Sporturilor, Witold Banka, a fost confirmat oficial joi ca viitor preşedinte al Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) în cadrul reuniunii Consiliului membrilor fondatori ai Agenţiei care a avut loc la Katowice, scrie AFP.
Avem aceleaşi obiective şi scopuri, să menţinem sportul 'curat' şi să creăm un mediu competiţional bazat pe fair-play. Vă promit că voi avea discuţii cu toate părţile implicate şi sunt sigur că împreună vom realiza un sistem antidoping mai puternic, a spus Banka, după ce a primit unanimitatea voturilor celor prezenţi.
Witold Banka, un fost atlet, în vârstă de 35 de ani, fusese desemnat în luna mai, la Montreal, de reprezentanţii statelor membre ale Agenţiei mondiale antidoping (AMA/WADA), drept viitor preşedinte al acestei instanţe.
La începutul săptămânii, polonezul a făcut un apel pentru alocarea unui buget mai mare instituţiei pe care o va conduce, afirmând că cel alocat este unul ridicol, inferior celui de la un club de fotbal de nivel mediu.
Marţi, la deschiderea Conferinţei Mondiale privind Dopajul de la Katowice (Polonia), Banka a salutat noile instrumente disponibile pentru WADA, adoptate după scandalul instituţional de dopaj din Rusia, pentru a fi pus în aplicare Codul antidoping mondial de către semnatarii săi, federaţiile internaţionale sau agenţiile naţionale antidoping.
"WADA ar trebui să impună sancţiuni mai des (...) dar pentru ca acestea şi alte activităţi să fie posibile, WADA are nevoie de un buget considerabil. Este ridicol ca o organizaţie cu statut de reglementare globală să deţină un buget mai mic de 40 de milioane de dolari. Un club de fotbal de nivel mediu are un buget mai mare. Aşadar, fac apel la liderii din sport dar şi la colegii mei care reprezintă guvernele şi la companii private: dacă doriţi ca sportul să fie 'curat', trebuie să creşteţi sprijinul financiar pentru această luptă, a spus Banka.
Witold Banka va prelua şefia AMA/WADA de la 1 ianuarie şi va părăsi guvernul polonez. El îi va succeda britanicului Craig Reedie, ales în 2014 şi venit din cadrul mişcării olimpice.
De la înfiinţarea sa, în 1999, AMA/WADA a fost supusă unui principiu de rotaţie al preşedinţiei sale între mişcarea olimpică (CIO şi federaţiile internaţionale) şi guvernele statelor membre. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News