Ministrul Justiţiei: Proliferarea actelor de violenţă ale interlopilor reprezintă consecinţa directă a clemenţei judecătorilor
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că justiţia trebuie să se recredibilizeze iar proliferarea actelor de violenţă ale bandelor de interlopi, aşa cum s-a întâmplat recent la Giurgiu, unde un sportiv american şi-a pierdut viaţa, reprezintă consecinţa directă a clemenţei judecătorilor.
'Sarcina aplicării noilor coduri nu este uşoară şi reuşita ei oferă o şansă sistemului judiciar să se recredibilizeze mai mult. Sistemul judiciar va fi credibil atunci când va reuşi să învingă corupţia, inclusiv din propriile rânduri, să ţină sub control violenţele şi să pună cu succes în aplicare noile coduri. Avem încă cetăţeni care ne transmit un mesaj simplu: nu le pasă de lege, nu le e frică de lege! Valul de violenţe recente, unele cu consecinţe grave sau chiar tragice, demonstrează acest lucru. Nu am în vedere doar cazul recent de la Giurgiu, în care un cetăţean străin şi-a pierdut viaţa, ci seria de cazuri din ultimele luni în care cetăţeni români îşi văd drepturile încălcate de indivizi sau grupuri de indivizi care vor să impună o lege şi o justiţie paralele în comunităţile locale. Aceşti indivizi, aceste bande, numite generic 'interlopi' şi proliferarea actelor lor reprezintă consecinţa directă a clemenţei judecătorilor. Când procurorii aduc probe şi judecătorii le ignoră, nu se pierde doar un caz, ci se transmite opiniei publice un semnal că poţi să încalci legea şi să scapi nepedepsit', a spus Cătălin Predoiu, într-un discurs ţinut la conferinţa cu tema "Noutăţile introduse prin Codul civil. Influenţa asupra mediului de afaceri", informează Agerpres.
Ministrul Justiţiei consideră că dacă sistemul nu va reuşi să stopeze acţiunile interlopilor, atunci aceştia vor ajunge să ceară taxe de protecţie inclusiv de la avocaţi. 'Dacă magistraţii nu vor face legea de temut, vom fi consideraţi un stat eşuat. În această ipoteză nu vom putea vorbi nici de investiţii corporatiste, nici de profesii juridice, nici de drepturi şi libertăţi respectate, ce să mai vorbim de bunăstare cinstită. Economia, justiţia, drepturile şi libertăţile vor fi preluate de 'instituţia interlopului'. Astăzi interlopul parazitează societatea, mâine îi poate dicta. Astăzi el cere taxa de protecţie 'buticarilor', mâine va cere acţiuni la firme de avocaţi, sau de notari, sau va vrea să aibă judecători în portofel... Şi nu o să-i puteţi refuza, pentru că vor ameninţa cu forţa iar dacă justiţia nu este mai puternică decât forţa lor, vă va fi frică să-i refuzaţi. Dacă nu intervenim acum, flagelul se poate extinde şi va fi mult mai greu de eradicat mai târziu. Aceste fenomene s-au petrecut în alte state europene, care au avut din greu de luptat cu structuri mafiote lăsate să crească nestingherite', a afirmat Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News