Data actualizării:
Data publicării:

Ministru PSD cere schimbarea lui Dragnea: Nu are nimeni curaj

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Aurelia Cristea, fost ministru şi fost deputat al PSD, a spus că Liviu Dragnea trebuie schimbat de la conducerea partidului.

"Deocamdată nu are nimeni curajul să-l schimbe. Dragnea nu va pleca de la conducerea PSD decât dacă vor fi suficienţi membri, suficienţi preşedinţi de organizaţii care să ceară asta. Acum e momentul bărbaţilor. Sunt foarte mulţi oameni nemulţumiţi de Dragnea, dar totul e să aibă curajul să-l înfrunte. E singura soluţie ca PSD-ul să poată guverna corect şi în folosul cetăţeanului. Ar fi bine pentru noi toţi", a afirmat Aurelia Cristea, scrie Agerpres.

"Oricare dintre cei care sunt din generaţia tânără şi mai progresistă poate să preia partidul şi mulţi dintre preşedinţii de organizaţii. Dar vom vedea în ce măsură există atâta bărbăţie încât membrii oneşti şi cinstiţi să se delimiteze de Dragnea, care practic va duce la dezintegrarea PSD şi, din păcate, riscă să arunce şi România în aer", a menţionat fostul parlamentar al PSD.

[citeste si]

"În momentul în care a ajuns preşedinte, a luat toate deciziile în aşa fel încât să se asigure că nimeni nu crâcneşte, iar cine crâcneşte e dat imediat ca exemplu. Nu există o dezbatere reală sau pe bază de argumente pe o anumită temă. (...) Toată lumea trebuie să-i cânte în strună şi toată lumea trebuie să-i spună că el este cel mai bun şi cel mai deştept", a completat Aurelia Cristea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel