Ministerul Transporturilor, achiziții publice de două ori mai rapide
Derularea procedurilor de achiziţie publică se va desfăşura mai rapid, termenele până în momentul desemnării ofertantului câştigător urmând să fie scurtate la 2 - 4 luni faţă de peste un an în prezent, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
'Contractele de achiziţie publică implementate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) vor fi atribuite mai rapid decât până acum. Ordinul comun al Ministerului Transporturilor şi Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) care conţine un set de norme pentru eficientizarea procedurilor de lucru a fost publicat joi, 23 august a.c., în Monitorul Oficial. Durata de la începerea procedurii de achiziţie publică şi până în momentul desemnării ofertantului câştigător era până acum de peste un an. Prin acest ordin se are în vedere scurtarea acestor termene la 2-4 luni, în funcţie de complexitatea actelor care trebuie studiate', precizează sursa citată.
Efectele pozitive ale legii
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, acest demers urmăreşte creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile în domeniul infrastructurii rutiere la nivel naţional şi accelerarea procedurilor administrative în interiorul CNAIR. Ordinul elaborat de ministrul Transporturilor a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News