Data publicării:

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: 13 din 16 programe operaționale, pentru perioada 2021-2027, au fost trimise Comisiei pentru a fi aprobate

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Guvernul României
Sursă foto: Guvernul României

Pregătiri pentru atragerea fondurilor alocate pentru perioada 2021-2027: 13 din 16 programe operaționale au fost trimise Comisiei pentru a fi aprobate.  

Documentele care stabilesc orientările strategice pentru atragerea fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 au fost prezentate, astăzi, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în cadrul unei conferințe prezidate de ministrul Marcel Boloș, la care au participat reprezentanți ai autorităților de management, mediului de afaceri, societății civile și ai altor parteneri de dialog.

În cadrul reuniunii au fost prezentate documentele care stabilesc modul în care vor fi investite fondurile alocate pentru perioada 2021-2027: Acordul de Parteneriat și cele 16 programe operaționale.

„Marcăm astfel finalizarea etapei de construcție a programelor operaționale începută în mandatul meu din 2019/2020. Obiectivul de atunci era ca România să lanseze pentru prima oară programele operaționale înaintea începerii efective a perioadei de programare. Putem spune deci astăzi că am transmis Comisiei Europene 13 din cele 16 programe operaționale, incluzând și POR București-Ilfov, al cărui Memorandum a fost prezentat astăzi în ședința de Guvern. Cu siguranță nimic nu este întâmplător în viață, dacă am făcut parte atât din inițierea construcției prin care vor fi finanțate cele mai importante investiții ale #RomanieiViitorului, cât și din finalizarea etapei. Vreau să felicit echipa Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru mobilizarea exemplară pe care o văd atât eu, cât mai ales viitorii beneficiari care așteaptă cu extrem interes operaționalizarea investițiilor”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Programele Operaționale prin care România va atrage fondurile alocate pentru perioada 2021-2027:

Programul operațional și data transmiterii la Comisia Europeană

(alocare UE și cofinanțare)

- Programul Operațional Asistență Tehnică 2021-2027 (6 mai 2022) 959 mil euro

- Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 (31 mai 2022) 4,11 mld euro

- Programul Operațional Transport 2021 – 2027 (3 iunie 2022) 9,68 mld euro

- Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (8 iunie 2022) 5,25 mld euro

- Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027 (9 iunie 2022) 4,32 mld euro

- Programul Operațional Regional Vest 2021-2027 (18 mai 2022) 1,17 mld euro

- Programul Operațional Regional Sud Muntenia 2021-2027 (25 mai 2022) 1,57 mld euro

- Programul Operațional Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 (25 mai 2022) 1,20 mld euro

- Programul Operațional Regional Nord-Vest 2021-2027 (26 mai 2022) 1,43 mld euro

- Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 (30 mai 2022) 1,75 mld euro

- Programul Operațional Regional Sud-Est 2021-2027 (30 mai 2022) 1,48 mld euro

- Programul Operațional Regional Centru 2021 – 2027 (30 mai 2022)1,38 mld euro

- Programul Operațional Regional București-Ilfov (23 iulie 2022) 1,46 mld euro

Investiții: Obiectivele de Politică, conform Acordului de Parteneriat propus Comisiei Europene

OP 1 – O Europă mai competitivă și mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale

Ce se finanțează: investiții în digitalizare, IMM-uri și antreprenoriat, cercetare, inovare și digitalizare, sănătate.

OP 2 – O Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care se îndreaptă către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, prin promovarea tranziției către o energie curată și echitabilă, a investițiilor verzi și albastre, a economiei circulare, a atenuării schimbărilor climatice și a adaptării la acestea, a prevenirii și gestionării riscurilor, precum și a unei mobilități urbane durabile

Ce se finanțează: investiții în energie, apă/apă uzată, situri contaminate, mobilitate urbană, biodiversitate, economie circulară, schimbări climatice și managementul riscului, calitatea aerului.

OP 3 – O Europă mai conectată prin dezvoltarea mobilității

Ce se finanțează: investiții în infrastructura rutieră, feroviară și navală, transport multi-modal

OP 4 –  O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale

Ce se finanțează: investiții în educație, ocuparea forței de muncă, formarea pe parcursul întregii vieți, incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, sprijin pentru persoanele cele mai defavorizate, servicii de sănătate

OP 5 – O Europă mai aproape de cetățeni, prin promovarea dezvoltării durabile și integrate a tuturor tipurilor de teritorii și de inițiative locale

Ce se finanțează: investiții pentru regenerare urbană, dezvoltarea capacității administrative a municipiilor urbane, patrimoniului și infrastructurii culturale, infrastructura de turism și agreement, trasee turistice și locuri de recreere, tabere/centre multidisciplinare de tineret, parteneriate și inițiative locale pentru dezvoltarea durabilă și integrată a zonelor de coastă și a apelor interioare

Fondul pentru Tranziție Justă (FTJ) – sprijină obiectivul specific de a permite regiunilor și cetățenilor să facă față efectelor sociale, asupra ocupării forței de muncă, economice și de mediu ale tranziției către țintele energetice și climatice ale Uniunii

Procesul de negociere informală dintre MIPE și CE a fost unul dinamic, marcat de provocările apărute în ultimii ani: criza sanitară COVID-19, agresiunea din Ucraina, criza din energie și agravarea condițiilor financiare externe și interne, care au dus la creșterea inflației în UE, respectiv necesitatea de a asigura complementaritatea finanțărilor cu Planul Național de Redresare și Reziliență.

Documentele transmise Comisiei sunt publicate pe site-ul MIPE aici: https://mfe.gov.ro/minister/perioade-de-programare/perioada-2021-2027/.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel