Ministerul Finanţelor modifică schemele de ajutor de stat
Ministerul Finanţelor Publice vine în sprijinul mediului de afaceri şi continuă procesul de simplificare şi flexibilizare a schemelor de ajutor de stat pe care le administrează.
Astfel, MFP a elaborat prin două proiecte de acte normative modificări schemei de ajutor de stat 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie şi schemei de ajutor de stat 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă.
Principalele modificări ale schemei de ajutor 807/2014:
- introducerea posibilităţii acordării ajutorului de stat pentru acelaşi proiect de investiţii, atât pentru cheltuieli de natura activelor corporale şi necorporale cât şi pentru cheltuieli de natură salarială, fără a se depăşi valoarea eligibilă cea mai mare a oricăreia dintre cele 2 categorii;
- introducerea anumitor condiţii în vederea stabilirii eligibilităţii cheltuielilor de natura costurilor salariale;
- stabilirea mecanismului de recuperare proporţională a ajutorului de stat plătit pentru costuri salariale;
- modificarea intensităţilor maxim admise în funcţie de nivelul de dezvoltare al judeţelor, astfel încât să se elimine decalajele de dezvoltare dintre judeţe prin stimularea realizării de investiţii în judeţele slab dezvoltate;
- eliminarea unor formulare în vederea debirocratizării.
Principalele modificări ale schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 332/2014:
- înlocuirea mecanismului de depunere a cererilor pentru finanţare în sesiuni cu mecanismul de depunere continuă şi eliminarea selecţiei pe bază de punctaj;
- introducerea posibilităţii demarării proiectului de investiţii după depunerea cererii pentru finanţare;
- modificarea pragului minim de creare a locurilor de muncă precum şi a categoriei acestora, respectiv minimum 30 locuri de muncă înalt calificate şi calificate;
- introducerea criteriului privind angajarea forţei de muncă înalt calificată şi calificată remunerată cu un salariu minim brut lunar în valoare de 8.000 lei pentru un loc de muncă înalt calificat (cca. 4.600 lei net), respectiv în valoare de 5.500 lei pentru un loc de muncă calificat (cca. 3.200 lei net).
- eliminarea obligativităţii operatorului economic de a nu înregistra debite restante la bugetul general consolidat al statului la momentul depunerii cererii de acord pentru finanţare, nu se mai solicită Cerificat de atestare fiscală la momentul depunerii cererii de acord pentru finanţare. Această obligaţie rămâne valabilă la momentul plăţii ajutorului de stat, acestea fiind solicitate de reprezentanţii DGAS.
- modificarea intensităţilor maxim admise în funcţie de nivelul de dezvoltare al judeţelor, astfel încât să se elimine decalajele de dezvoltare dintre judeţe prin stimularea realizării de investiţii în judeţele slab dezvoltate;
- introducerea posibilităţii utilizării bugetului neconsumat în anii anteriori;
- flexibilizarea procedurii de plată a ajutorului de stat
"Vreau să adaptăm prevederile schemelor de ajutor de stat atât la realităţile economice cât şi la nevoile şi provocările cărora trebuie să facă faţă mediul de afaceri din România. Pentru asta, lansăm în dezbatere publică un amplu proces de consultare cu toţi actorii din piaţă care ar putea să beneficieze de cele două scheme de ajutor de stat administrate de MFP", a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
Proiectele de acte normative sunt publicate pe site-ul MFP la rubrica Transparenţă decizională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News