Ministerul Finanțelor, împrumut de 490 de milioane
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Ministerul Finanțelor a atras o nouă sumă de la băncile comerciale.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 490 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 42 de luni, la un randament mediu de 4,19% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 300 milioane de lei, iar băncile au subscris 1,001 miliarde de lei.

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit joi.

Care este destinația sumelor împrumutate

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în august 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 2,83 miliarde de lei, din care 2,5 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 330 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna iulie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 130 de milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel