Ministerul Educației a emis, în interesul elevilor, ordinul de ministru de modificare și completare a ordinului prin care se aprobă criteriile de acordare a burselor. Subliniem următoarele aspecte:
• Extinderea perioadei de depunere a cererilor de bursă cu 2 săptămâni, respectiv până la data de 14 februarie a.c.;
• Toți elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I vor primi în continuare acest tip de burse, într-un cuantum dublat (de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună). Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) față de valoarea valabilă pentru anul 2021 (1.386 lei);
• A fost simplificată lista documentelor doveditoare și s-a clarificat că în situația în care acestea au fost depuse în primul semestru pentru obținerea bursei sociale, își păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului școlar;
• Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență). Pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.
• Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.
• A fost clarificată/detaliată sintagma „revizuire semestrială a listelor de beneficiari”.
Ministerul are intenția de a încuraja elevii să învețe
Obiectivul permanent al Ministerului Educației este încurajarea, motivarea elevilor pentru învățare, dar și susținerea materială a elevilor din categoriile vulnerabile.
Precizăm faptul că, fără excepție și fără întrerupere, începând cu anul 2011, bursele au fost acordate în fiecare an pe baza mediei generale din anul școlar precedent, cu excepția elevilor din clasa a V-a și din clasa a IX-a. Prin ordinul de ministru de reglementare a criteriilor pentru burse a fost instituită, în premieră, posibilitatea de acordare a burselor în primul semestru pentru elevii din clasa a IX-a.
Pentru aplicarea unitară la nivelul tuturor școlilor și liceelor de stat din România și pentru a se asigura plata cuantumului minim garantat prin Hotărârea de Guverm 1.094/2021, Ministerul Educației va propune la proxima rectificare bugetară să-și asume responsabilitatea de plată a tuturor burselor destinate elevilor, de la bugetul de stat, prin bugetul propriu al ministerului, a transmis Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!