Ministerul Agriculturii a retras 30.000 de tone de vin falsificat
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a iniţiat acţiuni de verificare a calităţii şi conformităţii tuturor vinurilor existente pe piaţă, iar în urma controalelor au fost depistate unele loturi provenite din Bulgaria, care s-au dovedit a fi falsuri, în depozitele unor distribuitori din judeţele Buzău, Galaţi şi Neamţ.
Pentru identificarea unor eventuale fraude, probele au fost trimise pentru efectuarea de analize izotopice, specifice identificării prezenţei apei exogene, respectiv a prezenţei alcoolului etilic de altă natură decât cel obţinut prin fermentarea naturală a strugurilor. Probele au fost analizate de către Laboratorul de Spectrometrie de Masă, Cromatografie şi Fizica Ionilor din cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj Napoca.
Rezultatele au confirmat prezența apei exogene și a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentația mustului de struguri (vin pichet) ceea ce reprezintă elementele infracțiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei și vinului 164/2015.
[citeste si]
În urma acestor neconformități depistate, s-au aplicat următoarele măsuri:
Retragerea de la comercializare a unei cantități de 29 174 l vin falsificat
Acordarea de sancțiuni contravenționale în valoare de 80 000 lei
Sesizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea aplicării legislației fiscale
Sesizarea IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, în vederea efectuării cercetărilor de specialitate.
În baza protocolului de cooperare și a Planului comun de acțiune între MADR și ANAF pentru verificarea legalității desfășurării activităților de producție și comercializare în domeniile produselor viticole, se monitorizează toate loturile de vin de masă provenite din Bulgaria, precizează Ministerul Agriculturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News