Milioane de carduri au fost blocate, după ce a fost retrasă licența de funcționare a Master Bank. Este prima oară când o bancă cu peste trei milioane de clienți își pierde licența, iar motivul este inedit: a fost constatată "încălcarea repetată" a legii de prevenire a spălării banilor.
Consecințele închiderii băncii pentru populație sunt spectaculoase: Master Bank are o treime din reţeaua de bancomate din Rusia şi este pe locul al cincilea în privinţa cardurilor aflate în circulaţie. Milioane de ruşi s-au trezit brusc în situaţia în care nu pot avea acces la conturile lor. Alţii, care credeau că nu au nicio legătură cu Master Bank, au constatat că nu mai pot folosi cardurile, întrucât banca administra datele a alte 200 de companii mici, scrie Mediafax.
Cardurile emise de Master Bank erau folosite de numeroase magazne, hoeluri, restaurante, dar și de partidul liberal Iabloko. Veste bună este că majoritatea clienților își vor recupera mare parte din fonduri. Din 2004, depozite sunt asigurate până la suma de 15.700 de euro. Cei care au depășit această sumă vor avea prioritate după ieșirea din faliment. Rambursările sunt estimate la nivelul record de 675 de milioane de euro. Această măsură este valabilă pentru persoanele private. Companiile nu beneficiază că garantarea fondurilor.
Banca centrală a Rusiei a retras miercuri, cu efect imediat, licenţa Master Bank, creată în 1992 şi care avea în componenţa consiliului de administraţie pe Igor Putin, un văr al preşedintelui Vladimir Putin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video