Cu o distribuţie care îi aduce în rolurile principale pe: Mila Kunis, Kate McKinnon, Justin Theroux şi Sam Heughan, ,,Spionul care mi-a dat papucii" este un film regizat de Susanna Fogel. ”Întotdeauna mi-am dorit să joc rolul unei rebele într-o comedie din care să nu lipsească acţiunea. Scenariul acestui film este unul dintre cele mai amuzante si minunate lucruri pe care le-am citit vreodata. Putea fi cu uşurinţă vorba despre doi tipi, însă e vorba despre două tipe foarte tari. Kate McKinnnon era deja parte din proiect şi asta a contat pentru mine. Sunt o mare fană a ei. E foarte amuzantă şi incredibil de talentată”, a declarat Mila Kunis despre implicarea ei în comedia ”Spionul care mi-a dat papucii”.
Audrey (Mila Kunis) şi Morgan (Kate McKinnon) sunt două prietene vechi din Los Angeles care se trezesc prinse în mijlocul unei conspirații internaționale, atunci când fostul iubit al lui Audrey apare la ușa ei cu o echipă de asasini nemiloşi pe urmele sale. Surprinse de propriile acţiuni, fetele intră fără ezitare într-o misiune care le poartă prin toată Europa, printre agenți secreți şi curse mortale, hotărâte să ducă la bun sfârşit un plan riscant de salvare a lumii. Intervenția oportună a unui agent britanic fermecător devine singurul lor atu.
Condimentată cu dialoguri hilare şi situatii neaşteptate, comedia „Spionul care mi-a dat papucii" are premiera în cinematografele din țară pe 17 august. Un film distribuit de Vertical Entertainment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"