Data publicării:
Mihuţ Crăciun, director general al CFR Marfă, demis
Directorul general al CFR Marfă, Mihuț Crăciun, a fost revocat din funcție, iar conducerea provizorie a companiei va fi asigurată de șeful Departamentului Economic Financiar al societății, Pavel Bărculeț, a anunțat, marți, compania, într-un comunicat de presă.
'Consiliul de Administrație al SNTFM CFR Marfă SA a revocat din funcție pe directorul general al companiei, Mihuț Crăciun, ca urmare a analizării activității de management a acestuia în cele șase luni de la preluarea mandatului. În perioada următoare, conducerea provizorie a companiei va fi asigurată de Pavel Bărculeț, care, în prezent, ocupă funcția de director Departament Economic Financiar, până la desemnarea unui director general, în urma procedurii de selecție, conform OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare', se precizează în comunicatul citat, potrvit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News