Mihai Voicu, ironie fină la preşedintele CCR, Augustin Zegrean
Mihai Voicu, vicepreşedinte al PNL, a comentat cu umor scrisoarea preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, către instituţiile UE. Voicu susţine că Zegrean îşi exercită stilul epistolar în timp ce stă în concediu la mare. Vicpreşedintele PNL atrage atenţia că respectiva scrisoare nu ar trebui să aibă caracter oficial pentru că CCR este în concediu şi nu poate constitui o poziţie oficială.
"Am remarcat în ultima perioadă câteva ezitări şi contradicţii ale Curţii în legătură cu situaţia pe care o cunoaştem cu toţii, dar care a căpătat unele accente absolut exagerate. Înţeleg că domnul Zegrean, din concediu, de la mare, îşi exercită stilul epistolar şi trimite scrisori către organisme europene cu privire la o situaţie din România pe care mai are puţin şi o descrie ca fiind o nenorocire", a spus Mihai Voicu, conform Mediafax.. "Putem să ne adresăm câteva întrebări legitime: dacă scrisoarea domnului Zegrean, trimisă din vacanţă, de pe plajă, reprezintă poziţia Curţii şi dacă da, cum a fost adoptată această poziţie din moment ce Curtea nu s-a mai reunit? Aceeaşi întrebare nu are cum să nu fie adresată şi în ceea ce priveşte deciziile contradictorii succesive ale Curţii, pentru că după ştiinţa noastră a existat o singură şedinţă a Curţii care a produs o singură decizie", a spus Voicu. El a subliniat că trebuie să existe o decizie fără dubiu a CC cu privire la referendumul din 29 iunie. "Decizia cu privire la vot e una clară, însă dacă se vor invoca argumente statistice, false, în detrimentul realităţii, înseamnă că legitimitatea poporului, care se exercită prin referendum, e pusă la îndoială de cei care au ca obiectiv cramponarea de scaun, de putere", a spus Voicu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News