Mihai Voicu, despre încă un an de criză: Nu este o perioadă roză
România nu trece printr-o perioadă extrem de roză, însă Guvernul Ponta a parcurs până în prezent pașii corecți, a declarat, luni, vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu referitor la prelungirea perioadei de criză economică pentru români, previzionată de președintele Traian Băsescu.
Președintelui Traian Băsescu a afirmat, luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni cu Philippe Le Houérou, vicepreşedinte al BM pentru Europa şi Asia Centrală, că actuala criză nu va dispărea în următoarele 12 luni.
Întrebat de jurnaliști cum comentează declarațiile de astăzi ale președintelui Băsescu, Mihai Voicu a susținut: ”Că nu parcurgem o perioadă extrem de roză din punct de vedere economic este un lucru evident. Mie mi se pare, însă, şi există argumente în acest sens, că Guvernul USL, Guvernul Victor Ponta, parcurge până în prezent paşii corecţi, să nu uităm că a trecut decât o lună şi o săptămână de când este în funcţie, să nu uităm că în aceste cinci săptămâni s-au adoptat nişte chestiuni care vin, cel puţin din perspectiva populaţiei, să corecteze, să atenueze, în măsura în care este posibil, efectele acestei crize. Cifrele şi indicatorii economici nu sunt de aşa natură încât de a arăta o prosperitate, însă sunt paşi şi decizii care sunt cele corecte şi sunt convins că vom depăşi cu bine această perioadă dificilă”, a declarat Mihai Voicu, citează NewsIn.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News