Ungureanu a anunțat, într-o conferință de presă, că lista partidului pentru europarlamentare va fi depusă marți sau miercuri la BEC, alături de cele 200.000 de semnături pe care le-a strâns formațiunea. El a precizat că va ocupa prima poziție pe listă, urmând ca după scrutin să cedeze locul său unui alt candidat al partidului său.
Întrebat ce scor speră să obțină FC la alegerile europarlamentare, el a răspuns că "doi europarlamentari ar fi prea puțin".
"Colegiul Director a hotărât prin vot ca lista să fie deschisă de președintele partidului. Mă supun votului Colegiului Director, adăugând că, în urma acestei decizii, profund democratice, statutul de prezidențiabil al Forței Civice, ales în Convenția Națională din decembrie anul trecut, nu se schimbă. Altfel spus, deschid această listă girând numele care se vor așeza pe pozițiile următoare până la poziția 42, unde sunt reprezentate toate județele țării, urmând ca la finalul competiției electorale să cedez locul unui alt membru al partidului prezent pe listă. Este o listă pe care doresc să se regăsească, și lucrurile așa stau în acest moment, cele mai bune, mai atractive, mai serioase din punct de vedere profesional nume ale partidului nostru", a menționat liderul Forței Civice.
Mihai Răzvan Ungureanu a mulțumit colegilor săi din partid pentru faptul că au reușit să strângă cele 200.000 de semnături "fără intervenții exterioare și fără ajutoare discrete".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol