Legat de moartea lui Mihai Eminescu au rămas o sumedenie de întrebări cărora nici până în ziua de astăzi nu li s-au găsit răspuns. Unii spun că a murit nebun și bolnav, alții zic că a fost ucis ca urmare a unei conspirații la care au luat parte inclusiv bunii săi prieteni, Titu Maiorescu și Ioan Slavici. Sunt și persoane care suțin că a fost un ziarist incomod, motiv pentru care a fost ucis.
Două lucruri sunt certe: locul și data morții poetului, 15 iunie 1889, București. În jurul morții sale, roiesc o serie teorii ale conspitației care mai de care mai interesante.
Mihai Eminescu, ASASINAT
Unii sunt mai tranşanţi şi susţin că marele poet al românilor a fost asasinat. Cei mai mulţi sunt de părere că Eminescu, sub un fals diagnostic, a fost otrăvit cu mercur, dorindu-se înlăturarea sa din viaţa publică, scrie deveghepatriei.wordpress.com. Eminescu era dedicat complet luptei pentru România, amendând atât liberalii, cât și conservatorii pentru politica de cedare în interesul marelui capital în probleme arzătoare ale timpului. Stăpân pe sine, Eminescu însuflețea dezbaterea publică și izbea necruțător „iresponsabilitățile factorilor politici, afacerismele, demagogia și logoreea păturii superpuse".
Mihai Eminescu, incomod chiar şi pentru prietenii apropiaţi
În scurt timp, Eminescu devine incomod chiar și pentru apropiați. Situația sa la ziar devine critică în 1880, mai ales după ce atacă proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, în care acesta pleda pentru subordonarea intereselor României și sacrifică românii aflați sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Ambasador al liberalilor la Viena, Petre P. Carp are, printre altele, sarcina de a-l reduce la tăcere pe Eminescu. Într-o scrisoare trimisă lui Titu Maiorescu, acesta îi atrage atenția: „Și mai potoliți-l pe Eminescu!" Maiorescu protestează însă, în noiembrie 1881, Eminescu este înlocuit de la conducerea „Timpului", retrogradat, iar noul redactor-șef îl ataca pe jurnalist chiar în ziarul pe care acesta il condusese, arată sursa citată.
Mihai Eminescu, otrăvit cu mercur şi bătut în cap cu frânghia udă
În canoanele vremii, a fi declarat nebun era sinonim cu îndepărtarea definitivă din viața publică. Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile, se inventează povestea unei boli venerice, se insistă pe activitatea sa poetică și mai puțin pe cea de jurnalist.
Urmează o serie de internări în diferite sanatorii. Este otrăvit lent cu mercur, sub pretextul tratării așa-zisei boli venerice de care suferea – sifilis –, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, dar poetul nu voia să moară.
Mihai Eminescu, vindecat și internat din nou
După ce a fost externat, Eminescu scrie un articol ce va zgudui gurvernul, făcându-l pe Guna Vernescu să demisioneze, rupând o coaliție fragilă a conservatorilor cu liberalii. După ce s-a aflat autorul articolului „bietul Eminescu" este căutat, găsit și internat din nou. La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros îi cere primului președinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei cure pentru pacientul Mihai Eminescu.
Ce s-a descoperit la autopsie
Autopsia arată că rinichii poetului erau albi, iar ficatul era modificat, caracteristice pentru o intoxicație cu mercur. Creierul său, lasat pe un pervaz la soare, câteva zile, nu a fost niciodată evaluat de către Victor Babeș: „Creierul mi-a fost adus de la Institutul Sutu într-o stare de putrefacție care nu permitea un studiu fin al structurii".
Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la București, la vârsta de 39 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol