Michael Madsen, arestat pentru maltratarea unuia dintre copiii săi
Michael Madsen, starul seriei "Kill Bill", a fost arestat, vineri, sub acuzaţia de maltratare a unuia dintre fiii săi, avocatul lui spunând că incidentul a fost cauzat de faptul că actorul l-a prins pe acesta fumând marijuana.
Actorul a fost arestat la locuinţa sa din Malibu, California, şi i s-a stabilit o cauţiune de 100.000 de dolari, informează contactmusic.com.
Potrivit site-ului Tmz.com, specializat în ştiri mondene, copilul nu a avut nevoie de îngrijire medicală.
Avocatul actorului, Perry Wander, a declarat: "(Michael) şi-a găsit fiul fumând marijuana şi au început să se certe când a încercat să-i ia ţigara din mână. Este o chestiune de familie şi Michael cere să i se respecte viaţa privată".
Madsen are trei fii cu cea de-a treia sa soţie, Deanna Morgan, şi alţi doi băieţi din relaţia cu cea de-a doua soţie, Jeannine Bisignano.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News