Data publicării:
Messi se va întoarce la Barcelona doar după plecarea președintelui Laporta. Fratele starului: Clubul a început să fie cunoscut pentru Messi; spaniolii sunt trădători
Unul dintre frații lui Lionel Messi a anunțat public că starul crescut de Barcelona nu se va întoarce la clubul care l-a consacrat până nu va face ''o curăţenie bună''.
Matias Messi, unul dintre fraţii starului argentinian Lionel Messi (Paris Saint-Germain), a anunţat miercuri că acesta nu are de gând să revină la echipa de fotbal FC Barcelona, conform agenţiei EFE.
Matias, cel mai mare dintre fraţii Messi, a precizat pe un canal de Twitch, gestionat de fratele său Tommy, că Leo nu va reveni la clubul catalan şi dacă totuşi se va întoarce o va face după o curăţenie bună, cum ar fi plecarea preşedintelui Joan Laporta, pe care l-a descris ca un ingrat, după tot ce a dat Messi Barcelonei.
După mine, Barcelona a început să fie cunoscută pentru Messi, înainte era mai cunoscut Madridul. Oricine are oportunitatea de a călători la Barcelona şi de a intra la Muzeul Barcelonei va vedea că Muzeul Barcelona este Messi, a opinat Matias.
Matias a adăugat că Lionel Messi s-a simţit trădat când a fost nevoit să părăsească clubul catalan: Spaniolii sunt trădători. Mama mea i-a spus lui Lionel odată: 'Te vor răsplăti ca pe Ronaldinho'.
La solicitarea agenţiei EFE, Cabinetul de comunicare al lui Lionel Messi a precizat că această declaraţie este o opinie individuală şi personală a lui Matias Messi, care este fratele lui Leo, dar a cărui opinie nu trebuie să coincidă cu cea a lui Leo sau cu cea a altor rude, prieteni sau persoane apropiate de fotbalist, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News