
Lionel Messi este aproape de finalul contractului său de doi ani cu Paris Saint-Germain şi se pune întrebarea unde va juca în viitorul sezon, existând speculaţii legate de o revenire la FC Barcelona sau de o experienţă în Arabia Saudită.
Cunoscut pentru evoluţiile sale foarte bune la Cupa Mondială din Qatar, câştigată de Argentina, dar şi pentru extravaganţele din afara terenului, Emiliano Martinez a dezvăluit că are un plan pentru a-l atrage pe Messi la formaţia din Birmingham.
"Suporterii lui PSG îl fluieră pe Messi? Îl voi aduce la Aston Villa", a anunţat fără ocolişuri Martinez. "Hai băiete, o să bem nişte pahare şi o să mâncăm grătar în fiecare săptămână. Chiar o să-i pregătesc fripturi în fiecare weekend! O să-i rog pe suporteri să facă steguleţe cu efigia lui, se va simţi foarte bine aici. Vreau chiar să-i dau o parte din salariul meu. Aş face tot ce e posibil ca să-l aduc aici!", a spus Martinez.
Messi, care pe 24 iunie va împlini 36 de ani, este foarte aproape să câştige Ligue 1 cu PSG pentru al doilea sezon consecutiv, scrie Agerpres.
Lionel Messi va evolua în amicalul Argentina - Australia de la Beijing
Starul Lionel Messi va evolua în meciul amical de fotbal pe care selecţionata Argentinei, campioana mondială en titre, îl va disputa în compania Australiei, în luna iunie, la Beijing, a confirmat luni Ambasada argentiniană din capitala Chinei, citată de AFP.
Această partidă va marca marea revenire a fotbalului internaţional în China, după trei ani de restricţii sanitare foarte stricte, care au golit stadioanele şi au generat o cascadă de anulări de competiţii sportive.
"Pe 15 iunie, Lionel Messi va conduce echipa naţională a Argentinei într-un meci amical împotriva Australiei, la Beijing", a indicat Ambasada argentiniană într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare Weibo.
Partida dintre Argentina şi Australia va fi o reeditare a meciului din optimile de finală ale Cupei Mondiale 2022 din Qatar, pe care naţionala Albiceleste l-a câştigat cu 2-1 în faţa Socceroos.
"Au trecut 15 ani de când echipa noastră naţională masculină nu a mai jucat în China şi suntem cu adevărat încântaţi să revenim pentru a înfrunta Argentina pe Stadionul Muncitorilor din Beijing, care tocmai a fost renovat", a precizat James Johnson, preşedintele Federaţiei australiene de fotbal.
Lionel Messi se bucură de o mare popularitate în China, la fel ca în celelalte părţi ale planetei.
Selecţionata Argentinei a anunţat, de asemenea, că va mai disputa un meci amical în cadrul turneului său asiatic, pe 19 iunie la Jakarta, împotriva naţionalei Indoneziei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Soluția disperată la care recurge Orianda, soția lui Călin Donca, pentru a-și putea crește cei cinci copii / video
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!
- Un autobuz a căzut de pe un pod aproape de Veneţia. Un pompier italian spune că "sunt prea mulţi morţi" - Galerie foto