Data publicării:

Messi a respins oferta de a juca pentru Argentina la Jocurile Olimpice 2024

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Lionel Messi nu va face parte din lotul Argentinei pentru Jocurile Olimpice de la Paris

La vârsta de 36 de ani, Messi, jucătorul de la Inter Miami, se antrenează alături de echipa națională argentiniană pentru a-și apăra titlul la Copa America 2024, care va avea loc în Statele Unite între 20 iunie și 14 iulie.

În februarie, selecţionerul echipei Under-23, Javier Mascherano, i-a adresat o invitație lui Messi, care a contribuit la victoria echipei olimpice a Argentinei în obținerea medaliei de aur la Beijing 2008.

"Vor fi două, trei luni în care nu voi fi la club şi mai mult decât orice nu mai am vârsta la care pot juca peste tot"

Am vorbit cu Mascherano şi adevărul este că amândoi am înţeles situaţia. Este greu să mă gândesc acum la Olimpiadă, când suntem în Copa America. Vor fi două, trei luni în care nu voi fi la club şi mai mult decât orice nu mai am vârsta la care pot juca peste tot. Trebuie să aleg cu atenţie şi ar fi prea mult să joc la două turnee consecutive. Am fost foarte norocos să joc la Olimpiadă şi să câştig titlul alături de Mascherano. A fost o experienţă minunată în fotbal. Olimpiada, Under-20, amintiri pe care nu le voi uita niciodată, a afirmat Messi.

Competiția olimpică de fotbal are loc între 24 iulie și 10 august. Echipele au posibilitatea să includă în loturile lor trei jucători care depășesc vârsta de 23 de ani.

În Tokyo, echipa națională a Argentinei s-a plasat pe locul trei în grupa de calificare, după Spania și Egipt, pierzând șansa de a avansa în sferturile de finală din cauza diferenței de golaveraj, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel