Data publicării:

Mesaj ferm al Federației Italiene de Fotbal, în cazul pariurilor ilegale: ”Îi apăr pe tinerii care devin carne de tun”

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Freepik @federcap
FOTO: Freepik @federcap

Șeful Federației Italiene de Fotbal are un mesaj ferm în cazul sportivilor anchetați pentru pariuri ilegale.

Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene de fotbal (FIGC), a transmis un mesaj ferm în cazul jucătorilor care sunt anchetați pentru pariuri ilegale. ”Îi apăr pe băieţii care devin carne de tun”, a declarat Gravina, potrivit site-ului TuttoMercatoWeb.

Nicolo Fagioli, mijlocaşul lui Juventus Torino, a primit o suspendare de şapte luni după ce a recunoscut că a pariat pe meciuri de fotbal, a decis marţi procurorul Federaţiei italiene. Un fotbalist cunoscut anchetat pentru pariuri ilegale este Sandro Tonali, transferat în vară de Newcastle United de la AC Milan.

”Astăzi vorbim de două cazuri (Fagioli şi Tonali - n. r.), atenţie la această problemă. Am senzaţia că ne jucăm pe spinarea unor băieţi foarte mici şi am datoria, ca tată şi ca bunic, să apăr şi demnitatea multor tineri italieni care în acest moment devin carne de tun la nivelul unei comunicări pe scară largă şi nu foarte onestă.

Trebuie să protejăm integritatea morală, dar şi să-i însoţim pe aceşti tineri în procesul lor de creştere. Din acest motiv sancţiunile noastre pentru pariuri includ, şi este pentru prima oară, oportunitatea de reabilitare. Nu-i vom abandona niciodată pe aceşti copii”, a spus Gabriele Gravina.

În afara suspendării, Nicolo Fagioli, în vârstă de 22 de ani, a fost amendat cu 12.500 de euro şi va trebui să participe la şedinţe de tratament pentru a lupta cu dependenţa sa de jocurile de noroc. 
Fagioli a declarat că are datorii de circa trei milioane de euro şi s-a împrumutat de la fundaşul român Radu Drăguşin după ce a fost ameninţat cu bătaia.

Anchetatorii s-au prezentat pe 12 octombrie la Coverciano, centrul de antrenament al naţionalei Italiei de lângă Florenţa, pentru a-i anunţa pe Sandro Tonali şi pe Nicolo Zaniolo, jucătorul lui Aston Villa, că fac obiectul unei investigaţii şi pentru a-i audia.

Cei doi au ratat meciurile Italiei din preliminariile EURO 2024 cu Malta şi Anglia. FIGC nu a indicat dacă Nicolo Zaniolo este şi el vizat de o procedură, conform Agerpres.

Citește și: Top 10 cluburi de fotbal care generează cele mai mari venituri în acest moment

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel