Merkel vrea să înlocuiască energia nucleară germană cu gazele rusești
Distanţarea cancelarului german, Angela Merkel, de energia nucleară va creşte dependenţa Germaniei de gazele ruseşti, dar şi a cancelarului de predecesorul său, Gerhard Schroeder, în prezent preşedinte la proiectului gazoductului rusesc Nord Stream.
Angajamentul lui Merkel de renunţare la energia nucleară, după dezastrul atomic din Japonia, contribuie la creşterea preţului gazelor naturale, în condiţiile în care Germania caută alternative energetice, informează Mediafax. Gazele livrate de Gazprom ar putea fi cea mai facilă cale pentru Merkel de respectare a obiectivelor Germaniei în domeniul protecţiei mediului şi pentru menţinerea în funcţiune a celei mai mari economii din Europa.
În timp ce eforturile de limitare a dezastrului de la centrala japoneză Fukushima continuă, Merkel ocupă o poziţie de lider în tendinţa mondială de regândire a strategiilor în domeniul energiei nucleare, care asigură circa un sfert din electricitatea generată în Germania. Creşterea importurilor de gaze din Rusia, care deţine cele mai mari rezerve din lume, va întări legăturile Germaniei cu această ţară, cu riscul apariţiei unor tensiuni în relaţiile cu Statele Unite. "Rusia redevine un furnizor stabil de energie pentru Europa", a declarat Will Pearson, analist în domeniul energiei la Eurasia Group din Londra. Pearson a arătat că în prezent Rusia pare o alternativă mai sigură decât nordul Africii.
Între posibilii câştigători ai actualei situaţii se află conducta de gaze Nord Stream, de la Marea Baltică, proiect de 7,4 miliarde de euro condus de Schroeder, care scoate în evidenţă dependenţa energetică a Europei de Rusia şi influenţa în creştere a unor economii emergente precum China, India şi Brazilia. Aşa-numitele state BRIC vor discuta despre materiile prime la o reuniune de pe 14 aprilie din Sany, China.
Şi proiectul Nabucco, care urmează să transporte gaze caspice în Europa, ar putea avea de câştigat. Nabucco este susţinut de fostul ministru de Externe Joschka Fischer, fost lider al Partidului Verzilor din Germania şi partener al lui Schroeder în guvern din 1998 până în 2005, când coaliţia lor a fost învinsă de Merkel.
Merkel urmează, pe 15 aprilie, să discute cu premierii celor 16 landuri germane despre viitorul mix energetic al Germaniei, după ce luna trecută a fost declarat un memorandum de 90 de zile privind prelungirea duratei de viaţă a celor 17 centrale nucleare din ţară, iar funcţionarea a şapte reactoare vechi a fost oprită.
Germania, ţara cu populaţia cea mai numeroasă din Europa, importă circa 85% din necesarul de gaze şi depinde deja mai mult decât Uniunea Europeană de gazele ruseşti. Statul german importă circa o treime din gaze din Rusia, comparativ cu un sfert în cazul UE. "Germania vrea ca Rusia să fie un furnizor major de resurse naturale", a declarat Merkel pe 26 noiembrie, în timpul unei vizite a premierului rus Vladimir Putin. Ea a arătat că Europa şi Rusia sunt parteneri strategici, iar potenţialul de cooperare este departe de a fi epuizat.
Merkel, care vorbeşte fluent ruseşte, încurajează relaţiile cu Rusia ca partener comercial şi diplomatic, promovând exporturile germane, precum ale grupului Siemens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News