Data publicării:

Merkel: UE trebuie să încheie rapid după Brexit un acord de comerţ liber cu Londra

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Uniunea Europeană şi Regatul Unit trebuie să încheie un acord de comerţ liber cât mai rapid posibil după Brexit, a afirmat joi cancelarul german Angela Merkel, la câteva ore după anunţarea unui ''acord de divorţ'' între Londra şi blocul comunitar, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Există o diferenţă esenţială faţă de perioada când era prim-ministru Theresa May. Atunci nu era clar cum vor arăta relaţiile viitoare, dacă ar trebui să existe o aderare la uniunea vamală sau nu, a declarat şefa executivului german într-o conferinţă de presă desfăşurată la finalul primei zile a Consiliului European de toamnă de la Bruxelles.

Acum este destul de clar că Marea Britanie va fi o ţară terţă şi cu această ţară terţă trebuie să încheiem foarte rapid un acord de comerţ liber, a subliniat Merkel.

Ea a spus că liderii statelor UE nu s-au angajat în discuţii despre ce s-ar întâmpla în cazul în care parlamentul de la Londra ar respinge acordul de Brexit încheiat pe ultima sută de metri de Regatul Unit şi Uniunea Europeană.

Acum se pune problema de a avea încredere că parlamentul britanic va lua decizia. Este un parlament vechi, experimentat şi înţelept... Aşadar nu am intrat în chestiuni de genul 'ce s-ar întâmpla dacă'. Este o decizie liberă a parlamentului britanic, a explicat cancelarul german.

Liderii statelor UE, reuniţi la Bruxelles, au aprobat joi noul acord privind Brexitul anunţat în cursul dimineţii şi au adoptat o declaraţie în acest sens.

"Suntem foarte aproape de sfârşitul procesului", a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în cadrul unei conferinţe de presă, exprimându-şi satisfacţia pentru acest acord care permite evitarea "haosului" care ar fi un Brexit fără acord pe 31 octombrie.

"Aşteptăm acum votul celor două parlamente" (britanic şi european), a spus el în cadrul summitului de la Bruxelles, în contextul în care votul din Camera Comunelor se anunţă foarte nesigur.

Acordul convenit între Londra şi Bruxelles prevede că Irlanda de Nord va rămâne aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene, însă în interiorul sistemului vamal britanic, pentru a se evita reapariţia unei frontiere între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord şi pentru a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare.

Camera Comunelor, care a respins de trei ori precedentul acord privind Brexitul încheiat de fostul premier Theresa May, va avea sâmbătă o reuniune extraordinară în cadrul căreia noul acord va fi supus la vot. Premierul conservator Boris Johnson le-a cerut deputaţilor să voteze documentul ce permite o retragere ordonată a Regatului Unit din UE pe 31 octombrie.

Dacă legislativul britanic aprobă documentul, va urma o perioadă de tranziţie post-Brexit până la finele anului viitor, dar care poate fi prelungită de comun acord între Londra şi Bruxelles pentru 1-2 ani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel