Meditații la școală, nu acasă! Ministerul Educației propune mai multe ore de pregătire suplimentară
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Ministerul Educației dorește să mute meditațiile din privat la școală, așa cum este de fapt menționat în legea actuală. Sunt prevăzute până la trei ore.

Meditațiile vor fi mutate din spațiul privat, în cel comun, la școală. Prevederile făcute de Ministerul Educației care susține introducerea unor ore suplimentare, sunt deja existente și în legea actuală. Sorin Ion, secretarul de stat, sprijină această măsură inclusă în proiectul legii învățământului universitar. „Una din măsurile pe care le prevede proiectul legii învățământului preuniversitar este (…) că încercăm să mutăm această pregătire suplimentară sau meditații, cum ne place să le spunem, la școală”, a spus acesta, potrivit educatieprivata.ro.

Orele suplimentare, introduse în norma didactică

Potrivit secretarului de stat, se vor introduce în norma didactică până la patru ore pe săptămână. De asemenea, legea actuală prevede că în norma didactică pot fi adăugate 2-3 ore pentru pregătirea remedială sau pentru cea de performanță. „Măsura este bine definită, pentru că norma profesorului, care actualmente este alcătuită doar din ore de predare-evaluare, poate fi compusă și din ore de pregătire suplimentară pentru elevi: fie pregătire remedialî, fie pregătire de excelență. Și asta nu e deloc neglijabil, că vorbim până la aproape un sfert de normă. Vorbim de patru ore pe săptămână din 18 (care – n.red) pot constitui ore care actualmente la școală nu se plătesc”, a spus secretarul de stat, conform edupedu.ro.

Norma didactică poate cuprinde, astfel, ore de pregătire pentru examene, evaluări sau pentru obținerea performanței educaționale, cu menținerea drepturilor salariale.

Art. 202 – „(6) Pentru pregătirea remedială sau de stimulare a excelenței didactice se pot aloca în norma didactică de predare până la 4 ore”. Pentru pregătirea remedială sau pentru pregătirea de performanță se pot aloca în normă 2-3 ore, prevede Legea Educației Naționale 1/2011, la art. 262. Tot în actuala lege este menționat că orele de învățare remedială și cele de pregătire pentru evaluări nu pot depăși o jumătate de normă de predare-învățare-evaluare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel