Medicul Vasi Rădulescu: Aproape 20.000 de cazuri. Real poate sunt deja 50.000. Faceți booster, grijă cu măsurile
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Medicul Vasi Rădulescu a transmis un mesaj după ce autoritățile au anunțat, în bilanțul coronavirus de joi, 20 ianuarie, aproape 20.000 de noi cazuri SARS-CoV-2.

„Aproape 20.000 de cazuri. Real poate sunt deja 50.000. Cei vaccinați cu booster făcut vor trece relativ ușor prin Omicron. Ceilalți, depinde de mulți factori. E tulpina ceva mai ușoară? Pare că da. E cazul să zicem că e o banală răceală? Nici pomeneală. Când ai o populație bătrână, nevaccinată, cu comorbidități și o tulpină cu o transmitere atât de rapidă, lucrurile pot ieși urât”, a scris, joi, medicul Vasi Rădulescu pe contul său de Facebook.

În opinia medicului Vasi Rădulescu, încă „nu am atins vârful valului”. Acesta are o avertizare pentru următoarea perioadă: „Restul lunii + februarie așa vor fi, cu zeci de mii de cazuri. Vedem și presiunea pe spitale cum va fi.”

„După acest val poate avem și-un pic de noroc și nu apare vreun monstru de tulpină. Dacă nu apare, imunitatea acumulată acum poate duce la topirea pandemiei. Adică fix ce ne dorim cu toții după doi ani pe care nici măcar nu-i putem încă cuprinde la adevărata lor nenorocire”, a subliniat medicul.

„Faceți booster, aveți grijă cu măsurile ca până acum”, a conchis Vasi Rădulescu.

 

Bilanț COVID-19 în România, 20 ianuarie 2022

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 19.105 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.495 mai mult decât în ziua anterioară.

2.084 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 20 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.964.021 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 25.473 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 59.428 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 19.01.2022 (10:00) – 20.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 43 de decese (17 bărbați și 26 femei), dintre care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Covasna, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel