"Din păcate acest fenomen s-a amplificat. Sigur, nu este catastrofal, dar față de anul trecut există o accelerare a celor care consideră că e mai bine să rămână acasă, să se trateze acasă și să nu vină în spital unde oxigenul și terapia intensivă i-ar putea omorî. Acest lucru s-a întâmplat pentru că în ultima perioadă au fost apariții în spațiul public ale unor cadre medicale care au contestat în primul rând măsurile sanitare, au contestat protocoalele de tratament și nu au oferit soluții.
În momentul în care avem o afecțiune respiratorie care se agravează asta înseamnă tulburări de respirație, lipsa aerului, oboseală extremă la eforturi reduse, existența febrei peste 38 de grade pentru mai multe zile și desigur o scădere a nivelului saturației sub 90%, dacă aveți un aparat de măsurat acasă, sunt semnele care vă indică că trebuie să mergeți la spital. Este important să cerem tratamentul antiviral înainte ca el să fi ajuns în totalitate în plămâni. Acești pacienți, care refuză să vină la spital, ajung cu o afectare pulmonară masivă de peste 70% și orice tratament antiviral nu mai are o eficiență extraordinară.", a declarat Radu Țincu la RealitateaPlus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui