Potrivit Agerpres care citează Curtea de Apel București, Mihaiela Elena Duţă, medic pe ambulanța Plus, a fost condamnată la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, ea fiind găsită vinovată pentru că nu a efectuat la timp manevre de resuscitare pentru a-i salva viaţa sportivului.
Curtea de Apel Bucureşti a respins luni apelurile formulate de procurori, Mihaiela Elena Duţă şi rudele lui Ekeng, fiind menţinută sentinţa dată în iunie 2020 de Tribunalul Bucureşti. De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti privind efectuarea de către Mihaiela Elena Duţă a 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Pe de altă parte, CAB a menţinut dispoziţia tribunalului ca medicul şi SC Puls Medica SRL să plătească peste 200.000 de euro membrilor familiei Ekeng, reprezentând daune morale, însă a respins cererea acestora de acordare a unor despăgubiri materiale.
Patrick Ekeng a murit pe data de 6 mai 2016, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo şi Viitorul Constanţa, fără un contact cu un adversar în prealabil. Vedeți mai multe despre acest eveniment AICI.