Medicii rezidenți vor fi plătiți pentru gărzile efectuate
Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că a elaborat cadrul legal pentru plata gărzilor medicilor rezidenţi de anul I şi II iar proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost înaintat Guvernului.
Ministerul explică că exista un număr mare de gărzi efectuate de aceştia şi care nu erau remunerate.
Noul act normativ, arată MS, prevede că medicii aflaţi în primii doi ani de pregătire în rezidenţiat pot asista medicul titular de gardă în afara programului normal de lucru şi pentru această activitate beneficiază de o indemnizaţie în cuantum de 140 de lei/gardă. Această indemnizaţie se va acorda pentru un număr de maximum două gărzi pe lună.
Măsura se va aplica şi medicilor rezidenţi începând cu anul III de pregătire pentru activitatea prestată în afara programului de la norma de bază, care efectuează gărzi în spitale în care nu sunt organizate două linii de gardă în aceeaşi specialitate, precizează MS.
[citeste si]
În jur de 7.000 de medici rezidenţi ar urma să beneficieze de această indemnizaţie.
"Deoarece această măsură implică alocarea suplimentară de fonduri pentru cheltuieli de personal, ordonanţa de urgenţă nu a putut fi promovată cu şase luni înainte de alegeri, conform prevederilor din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, unde se stipulează că nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care să conducă la creşterea cheltuielilor de personal. Actul normativ a fost însă finalizat, a obţinut toate avizele necesare şi poate fi adoptat de noul Guvern", se menţionează în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News