Data publicării:

Medicii din România vor fi pregătiţi în străinătate pentru a lucra cu marii arşi

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
FOTO: Freepik @peoplecreations
FOTO: Freepik @peoplecreations

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că medicii din România vor fi şcoliţi la spitalele de arşi din Europa pentru a lucra apoi în ţara noastră în această specialitate. 

Ministerul Sănătăţii are, deja, încheiate memorandumuri cu cele mai importante spitale de arşi din Europa în vedere pregătirii cadrelor medicale din România care vor lucra în această specialitate în spitalele de mari arşi aflate în curs de realizare în ţara noastră, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

El a menţionat acest aspect, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, pornind de la investiţia în curs de realizare a unui Centru pentru mari arşi la Timişoara.

"Ministerul Sănătăţii are, deja, memorandum încheiat cu cele mai importante spitale de arşi din Europa. (...) Lucrurile vor merge concomitent, o dată cu construcţia şi cu utilarea spitalului, dar şi cu pregătirea medicilor. Asta înseamnă, deja, o abordare, să avem un plan. Nu să ne trezim că am terminat clădirea, dar nu avem medicii pregătiţi. Asta înseamnă coordonare ", a declarat Marcel Ciolacu, conform Agerpres. 

Ministrul Rafila, anunţ de la tribuna Parlamentului 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni la Parlament că în perioada imediat următoare se va observa cum se construiesc "obiective importante" pentru sistemul de sănătate din România.

"Mi se pare încă o dată că aducem sănătatea într-o zonă de trivialitate în care nu ne gândim care este interesul public. Oamenii nu cred că au nevoie de circ, nu au nevoie de minciuni, oamenii au nevoie de lucruri concrete. Noi lucrăm la acest lucru, se întâmplă şi veţi vedea deja în perioada imediat următoare că obiective importante pentru sistemul de sănătate se construiesc", a declarat ministrul după dezbaterea moţiunii simple "Ministrul Rafila - turistul leneş şi cinic care lasă România fără spitale", iniţiată de deputaţii USR şi ai partidului Forţa Dreptei.

El consideră "impardonabil" ca oameni care" au oprit marile proiecte de investiţii", precum centre pentru mari arşi şi spitale regionale, să fie cei care critică activitatea Ministerului Sănătăţii.

"Mie mi se pare absolut impardonabil că acei oameni care au oprit marile proiecte de investiţii în România, mă refer la centrele pentru mari arşi, la spitalele regionale, care au parazitat PNRR-ul cu sume extrem de mari pentru consultanţă, să fie cei care critică activitatea Ministerului Sănătăţii şi spun minciuni cu care încearcă să recâştige notorietate şi popularitate", a mai susţinut ministrul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel