Data publicării:

Medicamente împotriva cancerului, fabricate din roșii și cartofi

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Noi medicamente anti-cancer ar putea fi create din roșii și cartofi.

Specialiștii în medicină şi tehnologie au ajuns să dezvolte noi medicamente pentru cancer. Însă aceste tratamente pot deteriora celulele sănătoase și adesea provoacă reacții adverse severe, motiv pentru care este nevoie de implicarea mai multor substanțe naturale. Spre exemplu, medicamentele viitorului ar putea fi bazate pe roșii și cartofi, scrie Healthline.

În procesul de identificare cât mai rapidă a unor posibili candidați de noi medicamente pentru cancer cu mai puține efecte adverse, cercetătorii de la Universitatea Adam Mickiewicz, din Polonia, au examinat glicoalcaloizii. Aceste vorba despre substanțele bioactive care se găsesc în multe legume, cum ar fi cartofii și roșiile. „Oamenii de știință din întreaga lume încă caută medicamente care vor fi letale pentru celulele canceroase, dar în același timp sigure pentru celulele sănătoase”, a spus Magdalena Winkiel. „Nu este ușor, în ciuda progreselor în medicină și a dezvoltării puternice a tehnicilor moderne de tratament. De aceea ar putea merita să revenim la plantele medicinale care au fost folosite cu ani în urmă cu succes în tratarea diferitelor afecțiuni. Cred că merită să le reexaminăm proprietățile și poate să le redescoperim potențialul”, a adăugat ea, potrivit Interesting Engineering. Specialiștii care s-au ocupat de cercetare explică faptul că cinci glicoalcaloizi (solanină, chaconină, solasonină, solamargină și tomatină) care sunt prezenți în extractele brute din familia de plante solanacee sunt de ajutor în tratarea unor boli.

Glicoalcaloizii sunt cunoscuți pentru inhibarea creșterii celulelor canceroase și pentru potențiala ucidere a acestora. În acest sens, glicoalcaloizii au un potențial uriaș pentru viitoare tratamente, deoarece celuele canceroase sunt zone țintă importante pentru a ține sub control cancerul și pentru a îmbunătăți prognosticul pacienților. Studiile realizate prin simulare pe computer au reușit să scoată în evidență faptul că glicoalcaloizii nu sunt toxici și nu riscă să afecteze ADN-ul sau să provoace viitoare tumori, deși există riscul de a avea un anumit impact asupra sistemului reproducător.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel