Data publicării:
Medic cu Covid-19 la Spitalul Judeţean Miercurea-Ciuc
"Unul dintre medicii Unității de Primire Urgență (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea-Ciuc a fost diagnosticat cu virusul Covid-19. Pacientul are o stare stabilă și este internat la secția special amenajată în acest sens", a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita
„În ultima perioada am muncit intens, ca să putem asigura tratamentul și condițiile necesare pentru vindecarea persoanelor infectate. Am depus acest efort pentru comunitate, pentru că sănătatea oamenilor și siguranța celor care lucrează în sistemul de sănătate este prioritară. Am respectat legea, așa cum am promis, și am respectat demnitatea persoanelor și dreptul lor la o viață privată. Considerăm primordială informarea publică exactă și în timp util, dar vom evita crearea de panică în rândul comunității” – a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, în subordinea căruia se află Spitalul Județean de Urgență Miercurea-Ciuc.
Dr. Kacsó Jolán, coordonatorul U.P.U din cadrul spitalului din Miercurea Ciuc, a declarat că medicul în cauză a informat ieri seara conducerea spitalului despre febra care s-a manifestat în cazul său, după care imediat a fost testat o parte din personalul spitalului, acestea având rezultate negative. Întâmplările nu au influențat activitatea spitalului și al U.P.U., personalul desfășurându-și activitatea în continuare, cu echipament de protecție adecvată. „Personalul de la U.P.U este în prima linia luptei contra Covid.
Ce a declarat managerul spitalului
Considerăm ca prioritate maximă este siguranța acestor persoane, de aceea toți cei care au intrat în contact cu medicul în cauză au fost testați. Aceste persoane se află în izolare în spațiile asigurate de Consiliul Județean Harghita. Dat fiind rezultatele negative ale testelor, peste două zile ei vor reveni în prima linie – a declarat managerul spitalului, Kondrád Judit. Președintele Consiliului Județean și managerul spitalului au publicat și informații pozitive, și anume că personalul de la Urgență se va completa cu încă doi medici, ceea ce este oportună dat fiind faptul că spitalul din Miercurea-Ciuc preia o parte dintre pacienții spitalului din Odorheiu Secuiesc, dar și din alte zone ale județului, precum și din județul Covasna. Nu putem refuza pacienții, de fapt acest lucru este interzis prin lege – a declarat Kacsó Jolán.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News