Data publicării:

MediaSind a solicitat implicarea instituţiilor naţionale şi internaţionale în sprijinul angajaţilor din TVR

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind a solicitat implicarea organizaţiilor naţionale şi internaţionale la care este membră cu drepturi în sprijinul angajaţilor din TVR.

Conform unui comunicat remis AGRPRES, FAIR MediaSind susţine acţiunile demarate de Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind - Filiala TVR pentru demiterea, în regim de urgenţă, a actualului preşedinte-director general, Doina Gradea, precum şi pentru numirea la conducerea Societăţii Române de Televiziune "a unor profesionişti care respectă meseria de jurnalist şi angajaţii instituţiei".

"La solicitarea membrilor afiliaţi care, în data de 17 iulie 2019 au votat, cu unanimitate, o Rezoluţie în care au stabilit calendarul acţiunilor de protest, Federaţia FAIR - MediaSind a solicitat intervenţia preşedintelui României, prim ministrului şi preşedinţilor Comisiilor de specialitate din Parlamentul României în vederea soluţionării conflictului existent în cea mai mare instituţie de media din ţară - SRTV. De asemenea, FAIR - MediaSind a solicitat şi sprijinul organizaţiilor naţionale şi internaţionale la care este membră cu drepturi depline (full member): Confederaţia CNSLR - Frăţia, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, Federaţia Internaţională a Muzicienilor, Federaţia Internaţională a Actorilor şi UNI Global Union", se menţionează în comunicat.

În scrisorile transmise autorităţilor române, FAIR-MediaSind solicită sprijinul pentru dezamorsarea situaţiei conflictuale existente în Societatea Română de Televiziune.

"În repetate rânduri, membrul nostru afiliat Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind - Filiala TVR ne-a semnalat desele abuzuri la care sunt supuşi angajaţii acestei prestigioase instituţii media, cea mai mare din ţară, de către actualul preşedinte-director general dna. Doina Gradea împreună cu câţiva subalterni cu funcţii de conducere. Inclusiv reprezentanţilor noştri, preşedintele şi preşedintele executiv FAIR-MediaSind, li s-a blocat accesul la şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 12 iulie 2019, fiind păziţi aproximativ 90 minute de jandarmii coordonaţi de conducerea instituţiei, deşi legislaţia şi Hotărârea CĂ nr.69/ 2019 le permitea prezenţa la respectiva întrunire", se arată în documentele transmise autorităţilor.

În data de 17 iulie 2019, Adunarea Generală a Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind - Filiala MediaSind TVR a adoptat, cu unanimitate de voturi, o Rezoluţie, în care arată situaţia dezastruoasă în care se află instituţia şi angajaţii săi şi în care stabileşte calendarul acţiunilor de protest.

În contextul situaţiei tensionate existente în cadrul SRTv, federaţia solicită o întrevedere la care să participe profesionişti din instituţie, pentru analizarea în regim de urgenţă a problemelor din TVR.

Printre problemele semnalate se numără regimul angajărilor în TVR, cu ignorarea procedurilor legale, lipsa de transparenţă privind situaţia numărului de angajări din actualul mandat al preşedintelui-directorului general Doina Gradea, cheltuirea discreţionară a fondurilor publice la nivelul structurilor SRTv, inclusiv la TVR Moldova, refuzul de a evalua activitatea managementului executiv, menţinut în regim interimar de la numirea actualului PDG şi până în prezent, lipsa de transparenţă în alcătuirea proiecţiei de buget şi a proiectelor pentru care se vor cere bani la proxima rectificare bugetară, prăbuşirea audienţei TVR cauzată de lipsa politicii editoriale şi de decizii arbitrare ale actualei conduceri, afectarea gravă a activităţii TVR Moldova într-o perioadă de schimbări strategice la frontiera României (sistarea emisiunilor din grila curentă), încălcări repetate ale legislaţiei muncii, a legii informaţiilor de interes public, desconsiderarea şi discriminarea partenerilor sociali, etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel