Atacantul Mbappe, lăsat în afara lotului Franței pentru JO de la Paris
Noul atacant al campioanei Europei, Kylian Mbappe, nu a fost inclus în lista provizorie a naționalei de fotbal a Franței pentru JO 2024.
Fotbalistul Kylian Mbappe, noua achiziție a echipei Real Madrid, nu figurează pe lista provizorie a sportivilor convocați la reprezentativa olimpică a Franței pentru Jocurile Olimpice de la Paris, din perioada 26 iulie - 11 august.
Această listă a fost comunicată, luni, de antrenorul Thierry Henry, informează L'Equipe, scrie Agerpres.
Henry a asigurat însă că este vorba de o listă preliminară, ”care se poate schimba și se va schimba”, punctând că în prezent se poartă negocoeri cu mai multe cluburi pentru a le permite jucătorilor să poată lua parte la Jocurile Olimpice, o competiție care nu figurează în calendarul internațional al FIFA.
Mbappe (25 ani) urmează să joace începând din această vară la Real Madrid, club care a anunțat deja că nu le va permite jucătorilor săi să participe la Olimpiada din capitala Franței.
Thierry Henry și-a exprimat anterior speranța ca Mbappe să fie unul dintre cei trei jucători de peste 23 de ani pe care îi poate include în lotul său pentru Jocurile Olimpice, lista definitivă urmând să fie dezvăluită pe 3 iulie.
Actualul căpitan al Les Bleus nu și-a ascuns dorința de a lua parte la Jocurile găzduite de țara sa, dar a subliniat că ultimul cuvânt în această privință aparține responsabililor clubului său.
Lista celor 25 de fotbaliști
Iată lista preliminară cu cei 25 de jucători convocați, dată publicității luni de antrenorul selecționatei olimpice a Franței:
Portari (4): Lucas Chevalier (Lille), Guillaume Restes (Toulouse), Obed Nkambadio (Paris FC), Robin Risser (Dijon)
Fundași (7) : Kiliann Sildillia (Frieburg), Bafodé Diakité (Lille), Castello Lukeba (Leipzig), Maxime Estčve (Burnley), Lenny Yoro (Lille), Adrien Truffert (Rennes), Bradley Locko (Brest)
Mijlocași (9) : Warren Zaďre-Emery (PSG), Khéphren Thuram (Nice), Manu Koné (Borussia Mönchengladbach), Maghnes Akliouche (Monaco), Enzo Millot (Stuttgart), Andy Diouf (Lens), Joris Chotard (Montpellier), Désiré Doué (Rennes), Lesley Ugochukwu (Chelsea)
Atacanți (6): Bradley Barcola (PSG), Alexandre Lacazette (Lyon), Jean-Philippe Mateta (Crystal Palace), Matthys Tel (Bayern Munchen), Michael Olise (Crystal Palace), Arnaud Kalimuendo (Rennes).
Citește și: Mbappe a semnat cu Real Madrid pentru 15 milioane de euro pe sezon
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News