Aceste anchete se înscriu în cadrul 'luptei împotriva terorismului, care continuă cu hotărâre peste tot, inclusiv pe rețelele de socializare', se menționează în textul difuzat, care precizează că, dintre cele circa 10.000 de persoane investigate, peste 1.600 au fost plasate în arest preventiv în perioada care a trecut de la lovitura de stat eșuată din luna iulie.
Autoritățile de la Ankara sunt adesea acuzate că restrâng accesul la rețelele de socializare după anumite evenimente, cum ar fi atentatele, invocând prevenirea răspândirii unor informații de natură să 'aducă atingere securității Statului', scrie Agerpres.
La fel s-a întâmplat săptămâna aceasta după asasinarea ambasadorului rus la Ankara și după ce gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a publicat joi o înregistrare video ce arată cum doi soldați turci sunt arși de vii.
Potrivit AFP, în prezent Twitter sau YouTube sunt accesate dificil din Turcia. De asemenea, un organism care supraveghează funcționarea internetului în această țară, Turkey Blocks, a semnalat vineri că se accesează cu greutate și rețelele VPN, folosite de obicei pentru a ocoli restricțiile privind accesul la rețelele de socializare.
În pofida acestor perturbări, înregistrarea difuzată de SI este intens comentată pe rețelele de socializare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales