MĂSURĂ controversată pentru copii în pandemie. Dan Cruceru de la Survivor: E cel mai mare OBSTACOL! Nu am înțeles de ce s-a decis așa
Dan Cruceru, prezentatorul “Survivor România”, de la Kanal D, are o fetiță de nouă ani care învață de acasă. El ne-a vorbit despre această experiență atât din punctul său de vedere, cât și al fiicei sale.
”Bietul copil a ajuns mai rău ca mine. Este fix ca un angajat blocat în fața calculatorului timp de opt ore pe zi. Începe la 8.00 dimineața, cu mate sau română. Și tot așa aproape 5 ore, cu mici pauze. Apoi prânzul și, încă o tură de 3-4 ore, la after,” povestea Dan Cruceru despre școala online. De asemenea, prezentatorul “Survivor România”, de la Kanal D, mai are un copil pe care îl duce la creșă. Despre toate acestea ne-a vorbit într-un interviu pentru DC News.
Anca Murgoci: Povestește-ne cum este cu școala online. Tu ai o fetiță elevă și ești ancorat în realitatea asta. Care au fost cele mai mari probleme, până acum, cu învățatul online?
Dan Cruceru: E foarte complicat cu școala online. Mi se pare chiar că acesta este cel mai mare obstacol al copiilor, dar și al părinților pe timp de pandemie. Sophia a ajuns să stea pe computer în jur de opt ore zilnic. Mi se pare foarte, foarte mult. Apoi asimilează mult mai greu informațiile, apar tot felul de întreruperi, se pierde mult timp complet aiurea. Iar părinții… cu tot dragul, dar nu putem să fim pedagogi mai buni decât cei formați pentru asta. Așa că școala online chiar nu mi se pare soluția optimă pe termen lung. Și încă ceva, ce n-am înțeles: de ce pot duce copilul de doi ani la creșă, dar nu pot duce și copilul de nouă ani la școală? Covid-ul nu poate fi luat și de copii mici? Nu îl pot aduce acasă? Chiar n-am înțeles măsura asta! Am auzit toate explicațiile și scuzele, dar, în esență, împărțirea asta, cu unii la școală, iar alții nu a fost greșită, din punctul meu de vedere.
Anca Murgoci: A venit vreodată la tine să-ți spună că nu mai poate? Sau, de fapt, întrebarea este cum i se pare ei să învețe de acasă?
Dan Cruceru: Da, a venit și îi este foarte greu. Se simte de multe ori copleșită de volumul mare de muncă, de orele interminabile, de presiunea din jurul ei. Da, s-a întâmplat să plângă și să se liniștească doar după discuții lungi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News