Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu a comandat, miercuri, câteva mii de măşti de protecţie de la o fabrică din Cisnădie şi halate şi capişoane de la o fabrică din Mârşa, recunoscută pentru producţia de steaguri, a declarat, pentru Agerpres, directorul unităţii medicale, Cornel Benchea.
"Acum am semnat o comandă să ne facă câteva mii de bucăţi cum sunt şi pe urmă le testăm. De ieri au făcut prima serie", a spus Cornel Benchea.
Şi ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a confirmat că fabrica din Cisnădie a început, de marţi, producţia de măşti.
"Astăzi s-au produs primele 5.000 de măşti în România. Colaborăm de mulţi ani cu cei de la Coramed, de lângă Sibiu. Am lucrat pentru prima dată cu ei în Franţa (...). Am dat libertate totală spitalelor să-şi activeze reţelele proprii de distribuţie. Noi le dăm fonduri suplimentare', a spus Victor Costache marţi seara, la Antena 3.
Echipament medical produs de o fabrică de steaguri
Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, şi directorul SCJU au precizat că fabrica de steaguri de la Mârşa a început să producă materiale de protecţie pentru personalul medical.
"Ei pot să facă pelerine şi capişoane. Ei nu pot face măşti, nu pentru prima linie, dar pot fi folosite de celălalt personal. Le-am dat şi lor să facă ceva, dar nu pentru ATI, Infecţioase, Urgenţă. Le vedem după ce ne vin", a explicat Cornel Benchea, referindu-se la producţia de la Mârşa.
Potrivit acestuia, în urmă cu câţiva ani, la Cisnădie s-au mai produs măşti de protecţie pentru spitale, dar acestea erau mai scumpe decât cele importate din China.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva