Masca, OBLIGATORIE în mijloacele de transport în comun din Germania
Capitala Berlin şi mai multe state germane impun purtarea măştilor în mijloacele de transport în comun.
Capitala germană Berlin va impune începând cu 27 aprilie purtarea măştilor în mijloacele de transport în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului, alăturându-se astfel majorităţii statelor regionale ale ţării, a anunţat primarul Michael Müller, relatează AFP, citează Agerpres.
Purtarea acestor măşti va fi "obligatorie" deoarece în mijloacele de transport în comun "nu este posibil să se garanteze o distanţă de câţiva metri între persoane", a mai spus el.
În total, zece din cele şaisprezece state regionale, cu o populaţie totală de aproape 49 de milioane de persoane, au anunţat astfel de obligaţii pentru a limita răspândirea virusului, iar unele sunt deja în vigoare.
În Germania pandemia este "sub control şi gestionabilă"
Saxonia (est) a fost prima regiune care a impus purtarea măştilor în mijloacele de transport în comun şi în magazine. În Bavaria (sud), cel mai mare stat german, masca va fi obligatorie începând de săptămâna viitoare.
Cel mai populat stat, Renania de Nord-Westfalia (vest), recomandă pentru moment utilizarea măştilor de protecţie. Aceasta este şi poziţia guvernului federal care nu poate impune astfel de restricţii, însă poziţia sa s-ar putea schimba în zilele următoare.
Cu peste 143.000 de cazuri înregistrate oficial, dintre care 4.600 de decese, pandemia este "sub control şi gestionabilă" în Germania, a declarat ministrul sănătăţii, Jens Spahn.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News