Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM) formulează plângere penală privind condițiile de emitere ale Ordinului de Ministru pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urși și lupi în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante de către ministrul Grațiela Gavrilescu.
"Considerând că prin modul vădit ilegal în care a fost emis acest Ordin au fost încălcate în mod esențial dispozițiile internaționale și naționale ce reglementează protecția speciilor de urs și lup, fiind astfel în prezența unui abuz în serviciu și instigare publică la săvârșirea de infracțiuni (art. 368 alin. 2, C. Pen.) respectiv instigarea la săvârșirea infracțiunii prevăzută și sancționată la art. 25 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor republicată (uciderea, fără drept, a unui animal)", se arată în plângerea penală către DNA.
Marius Marinescu, președintele fondator FPAM, a spus în exclusivitate pentru DC News:
"Săptămâna viitoare, când va apărea acest ordin în Monitorul Oficial, vom ataca și în contencios administrativ. De asemenea, vom cere Ordonanță Președințială de sistare a ordinului până se judecă pe fond".
Amintim că pe data de 25 august, Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu declara că nu va renunța la semnarea ordinului de ministru privind cota de intervenție pentru carnivorele mari "indiferent de câte mitiguri or să mai fie".
[citeste si]
"Mi-am asumat să emitem un ordin de ministru prin care să dăm cote de intervenție pentru urși (...) și lupi, astfel încât populația să nu mai fie pus în pericol. Indiferent de ce s-ar întâmpla săptămâna viitoare, când anumite persoane s-ar putea să iasă în stradă să spună că trebuie să protejăm urșii... da, protejăm urșii prin măsurile pe care le luăm conform acestui ordin de ministru, dar nu punem în pericol viața cetățeanului. Indiferent de ce se spune, eu vă spun că nu este cotă de vânătoare, ci este cotă de intervenție pentru punerea în siguranță a vieții cetățeanului, așa că, indiferent de ce se va întâmpla, indiferent de câte mitiguri or să mai fie în fața ministerului sau unde, eu nu voi renunța la semnarea acestui ordin de ministru", spunea ministrul Mediului în urmă cu o săptămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui